Creatorul de măşti a părăsit scena vieţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Glebus Sainciuc s-a stins din viață ieri dimineața, la vârsta de 93 de ani. A lăsat în urmă o colecție impresionantă de portrete și generații întregi de artiști pe care i-a inspirat.

Făuritorul de măşti şi portrete care timp de aproape un secol a dat viaţă şi un umor fin personajelor de pe scena mondenă moldovenească, a tras pentru ultima dată cortina. Glebus Sainciuc s-a stins din viaţă ieri dimineaţa, la Spitalul Cancelariei de Stat, la două zile după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Maestrul a pierdut lupta cu viaţa la vârsta de 93 de ani, din pricina unei hemoragii digestive.

Glebus Sainciuc a murit ieri dimineață, la Spitalul Cancelariei de Stat

„Vatra culturală a Chişinăului a pierdut un stejar mare şi viguros. A fost un om fericit şi asta l-a ajutat în viaţă", mărturiseşte compozitorul şi cantautorul Igor Grosu, un apropiat al familiei. „L-am vizitat acum o săptămână acasă, se simţea bine. După operaţie n-am putut să-l văd, deşi mi-am dorit asta. Era la terapie intensivă", mai spune compozitorul.

PORTRETE PENTRU TOŢI

Oricine i-a trecut pragul a fost îndemnat de maestrul Glebus Sainciuc să deseneze câte ceva, de obicei, o vacă. Un act artistic simplu, pe care obişnuia să-l recompenseze cu câte un portret al autorului, pe care-l făcea pe loc. Pentru familia sa, Glebus Sainciuc a fost un om la fel de cald şi plin de viaţă ca şi operele cărora le-a dat culoare. Împreună cu pictoriţa Valentina Rusu-Ciobanu a format un cuplu timp de 64 de ani.

Tudor Braga, critic de artă: „Glebus Sainciuc rămâne un artist plastic de referință și unic în cultura universală prin măștile sale"

„Pentru mine rămâne unul dintre cei mai mari artişti pe care Moldova i-a avut în toată istoria ei. A fost cel mai cald om pe care l-am cunoscut vreodată, mereu optimist, ca un copil", afirmă îndurerată Irina Sainciuc, nora artistului.

O VIAŢĂ DEDICATĂ ARTELOR

Născut pe 19 aprilie 1919, la Chişinău, Glebus Sainciuc s-a dedicat încă din tinereţe artelor frumoase. După absolvirea studiilor la liceul „B. P. Hasdeu", a urmat cursurile Şcolii de Arte Plastice „Igor Repin". Primele sale picturi au ilustrat viaţa oamenilor simpli.

După 1961 artistul s-a remarcat prin talentul său de redare a portretelor, personajele sale reprezentând actori, scriitori, muzicieni şi artişti plastici. Ulterior a promovat o formă de expresie nouă în arta moldovenească: măştile papier mâché (de hârtie), pe care le-a confecţionat şi le-a jucat de mai multe ori la scenă deschisă.

„În memoria mea Glebus Sainciuc rămâne un artist plastic de referinţă şi unic în cultura universală prin măştile sale", susţine criticul de artă Tudor Braga, despre talentatul portretist care, prin expoziţiile sale, a reprezentat arta moldovenească în ţări precum România, Rusia, Ucraina, Uzbekistan, Belgia şi Azerbaidjan. În 1991 a fost desemnat artist plastic al poporului, iar în 1998 i-a fost înmânat Ordinul Republicii.

„Glebus Sainciuc şi-a susţinut colegii de breaslă şi mai ales pe tinerii artişti. Pentru noi e o mare pierdere. E o lovitură grea. Maestrul rămâne în memoria tuturor prin opera sa. Chiar dacă era în vârstă, nu ne aşteptam să moară aşa", spune Ghenadie Jalbă, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici.

UN ULTIM OMAGIU

Toţi cei care vor să-şi ia rămas bun de la maestrul Glebus Sainciuc o pot face azi, cu începere de la ora 18.00, la biserica Sfânta Teodora de la Sihla. Trupul neînsufleţit al artistului va fi înmormântat mâine, la ora 11.00, la cimitirul Armenesc.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil