Costul creditului nu va fi mai mare decât valoarea totală a acestuia. Proiectul de lege, votat de Parlamentul R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul care prevede plafonarea costului împrumutului şi reglementarea principiilor de evaluare a bonităţii beneficiarului de credit a fost votat de deputaţi în lectură final. Este vorba despre modificarea Legii privind activitatea băncilor şi a Legii cu privire la organizaţiile de creditare nebancară, transmite IPN.

Potrivit modificărilor, rata dobânzii de credit specificată în contractul de credit va fi plafonată la maximum 50%. Totodată, celelalte cheltuieli – comisioane, taxe, penalităţi, dobânzi de întârziere şi orice alt tip de plată – care sunt incluse în costul total al creditului, cu excepţia dobânzii, pe o zi de credit, nu vor fi mai mare de 0,04 procente din suma totală a creditului.

Prin urmare, costul total al creditului nu va fi mai mare decât valoarea totală a acestuia.

Documentul mai prevede obligaţia creditorilor de a evalua în mod corespunzător bonitatea consumatorilor, folosind toate informaţiile disponibile. În caz contrar, debitorii ar putea fi scutiţi de plata dobânzii, comisioanelor sau altor plăţi către creditor, rambursând doar suma iniţială a creditului.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei