Corneliu Gurin, revocat din funcţia de procuror general cu voturile deputaţilor PCRM şi PLDM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Generală iarăşi a rămas fără şef. Parlamentul a abrogat, cu 65 de voturi ale deputaţilor PCRM şi PLDM proiectul de hotărâre prin care Corneliu Gurin a fost numit, acum două săptămâni, în funcţia de procuror general.

O comisie specială a constatat că pentru numirea lui Gurin au votat 49 de deputaţi şi nu 51 cum s-a anunţat, transmite IPN.

Preşedintele comisiei, deputatul comunist Anatolie Zagorodnâi, a spus că parlamentarul liberal-democrat Ion Butmalai a declarat în cadrul audierilor că nu a votat pentru candidatura lui Corneliu Gurin, dar votul său a fost numărat. Iar colega sa, Maria Ciobanu, al cărei vot de asemenea a fost numărat, a spus că nu se afla în sala de şedinţe în timpul votării.

„După vizionarea înregistrărilor video comisia a constat că au fost 49 de voturi şi nu 51 cum s-a anunţat. Preşedintele Parlamentului a anunţat eronat numărul de voturi”, a comunicat Anatol Zagorodnâi.

Parlamentarul comunist a mai spus că Gurin nu întruneşte condiţiile necesare pentru a deveni procuror general. Comisia a stabilit şi încălcări grave de procedură la votarea proiectului.

Pentru a exclude erori de numărare a voturilor pe viitor, comisia a propus implementarea unui sistem de vot electronic în Parlament.

Corneliu Gurin a fost ales în funcţia de procuror general pe 18 aprilie, cu 51 de voturi pro ale PD, PLDM şi ale câtorva deputaţi neafiliaţi. 

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare