Corneliu Furculiţă, despre moţiunea de cenzură împotriva Guvernului: „De astăzi, PAS şi Maia Sandu sunt strânşi puternic în braţele oligarhice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful fracţiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiţă, susţine că odată ce PAS a semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, iniţiată de Platforma DA, „PAS şi Maia Sandu sunt strânşi puternic în braţele oligarhice ale lui Plaha-Şor”.

„Orice încercare a Maiei Sandu, de a se zbate ca peştele pe uscat, pentru a demonstra că vara nu-i ca iarna, iar PAS nu e în alianţă cu partidele oligarhice, va avea efect nul. Poporul vede şi înţelege totul ce se întâmplă, semnăturile puse de deputaţii PAS şi mult aşteptate de oligarhii fugari împotriva Guvernului Chicu. Vrem să vedem şi votul comun al partidului Maiei Sandu pentru haosul în ţară, alături de deputaţii lui Plaha-Şor”, a scris Corneliu Furculiţă pe Facebook. 

El a afirmat că Socialiştii susţin în continuare Guvernul Chicu. 

„Noi suntem împotriva haosului, împotriva oligarhilor şi a mafiei! PSRM rămâne un partid pentru oameni, pentru ţară!”, a încheiat deputatul.

Lidera PAS, Maia Sandu, a anunţat joi, 16 iulie, că fracţiunea parlamentară a PAS va semna şi va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, iniţiată de Platforma DA. Decizia a fost luată în pofida faptului că nu există voturi suficiente pentru demiterea Cabinetului de miniştri, iar PDM a comunicat că nu va sprijini moţiunea. Anterior, Maia Sandu afirma că nu va semna moţiunea dacă nu există garanţia că sunt voturi suficiente. De această dată, Maia Sandu a declarat că speră că democraţii îşi vor revedea decizia şi în ultimul ceas vor vota pentru demiterea Guvernului.

Amintim că la întrevederea dintre Maia Sandu şi Pavel Filip, ultimul a comunicat că schimbarea nu poate fi făcută cu ajutorul unor deputaţi corupţi şi traseişti, care au fost scoşi ilegal cu bani grei din PDM de către grupările Candu şi Şor. Pavel Filip a precizat că PDM este deschis dialogului doar cu PAS, PDA şi PSRM, în oricare format politic care ar putea să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor, dar sub nicio formă nu va accepta niciun fel de dialog sau colaborare cu partidele Şor şi Pro Moldova, partide asupra cărora există suspiciuni că unii membrii ai conducerii şi finanţatorii lor sunt implicaţi în frauda bancară, coruperea deputaţilor şi alte ilegalităţi, partide care trebuie izolate, nu încurajate să continue modul murdar de a face politică. 

Fracţiunea parlamentară a Platformei DA, condusă de Alexandru Slusari, a anunţat marţi, 14 iulie, că a semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Pentru ca documentul să fie înregistrat este nevoie ca cel puţin 26 de deputaţi să-l semneze. În acest sens, Alexandru Slusari a comunicat că Platforma DA aşteaptă, până joi, şi semnăturile celor 15 deputaţi din fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate.

Precizăm că liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a anunţat că formaţiunea sa are deja lista noului Cabinet de Miniştri şi că este gata să-şi asume guvernarea, deşi fracţiunea sa este formată doar din 11 deputaţi. Lidera PAS, Maia Sandu, a declarat că este dispusă să-l sprijine pe Andrei Năstase la funcţia de premier, dacă va fi sigură că există 51 de voturi în Parlament. Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, la fel, a declarat că este gata să sprijine învestirea Guvernului Platformei DA.

Noul Guvern poate fi învestit doar dacă votează şi deputaţii Partidului Şor. Anterior, Maia Sandu a afirmat că nu va vota un Guvern care să depindă de voturile Partidului Şor, condus de Ilan Şor, condamnat de prima intanţă la şapte ani de închisoare în dosarul furtului miliardului şi care se află în căutare internaţională. Reacţia Maiei Sandu este de înţeles, pentru că asocierea cu Ilan Şor ar putea-o discredita, fapt ce nu-i convine mai ales că au rămas zile numărate până la prezidenţiale. 

De menţionat că opoziţiei nu-i ajung încă două voturi pentru a demite Guvernul, fiind necesare cel puţin 51 de voturi. Toate fracţiunile de opoziţie - PAS (15 mandate), Platforma DA (11), Partidul Şor (9), Pro Moldova (14) şi deputatul neafilat Octavian Ţîcu au în total 49 de voturi.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!