Copiii autişti din Moldova: Prizonieri în lumea lor, lăsaţi în voia sorţii de autorităţi
0Bolnavii de autism din Moldova sunt lăsaţi pe cont propriu. Ei se pot trata doar la un centru privat din Chişinău, pe banii familiei. În spitalele de stat nu există psihiatri specializaţi, iar terapia e costisitoare şi durează o viaţă.
Vezi, dar nu pricepi. Ţi se arată, dar nu înţelegi. Auzi, dar nu reacţionezi. Existenţa ta se rezumă doar la lumea pe care ţi-o creezi în minte. Aşa trăiesc circa 150 de moldoveni care suferă de autism. Cel mai în vârstă dintre ei este o fată de 21 de ani. Majoritatea, însă, sunt copii. Este şi cazul lui Adrian Ionaş (6 ani) din Ialoveni.
„Când avea trei luni, mi-am dat seama că nu mă aude şi nu mă vede. La vârsta de trei ani, nu imita niciun sunet. Am fost la un stomatolog care a observat că e foarte palid şi mi-a recomandat să-l duc la neurolog. După consultaţie, neurologul m-a întrebat dacă ştiu ce înseamnă autismul“, îşi aminteşte Tatiana Ionaş, mama copilului cum a aflat diagnosticul care i-a schimbat viaţa. Au urmat şedinţe de terapie, timp în care a învăţat de la specialişti cum să se comporte cu băiatul ei. „Adrian a început să spună «eu vreau» sau «mama». Nu conştientizează, dar măcar repetă“, spune femeia.
„Nu are viitor în Moldova“
Şi Vlăduţ Puiu, un băieţel de 8 ani din Chişinău, suferă de autism. Primele simptome au apărut acum patru ani: vomita când părinţii insistau să mănânce şi nu vorbea mai deloc. „Nu reacţiona când îl chemai pe nume sau încercai să-i atragi atenţia la jucării şi cărţi. Deseori, mă întrebam de ce îi place atât de mult să aranjeze în linie maşinuţe, cărţi, creioane“, povesteşte Oxana Puiu, adăugând că micuţul ei era fascinat de ceasuri electronice, telefoane, butoane de la lift sau alte obiecte care produc sunete şi semnale luminoase.
Acum Vlăduţ este în clasa a doua, la o şcoală incluzivă din Capitală, unde învaţă împreună cu alţi 24 de copii şi are, pe lângă profesoară, un pedagog care-l ajută ori de câte ori are nevoie. „La început ne-a fost mai greu, deoarece nu erau specialişti şi nimeni nu ştia de ce suferă băiatul. Am aflat totul de pe Internet. În clasa întâi ne descurcam, pentru că socotea în gând şi citea foarte frumos. Acum îi vine mai greu la limba română şi la matematică. Vlad învaţă mecanic. Chiar şi la desen, dacă-l pui să creeze, iese ceva urât. Dar dacă-i dai să copieze o imagine, o face aproape identică“, explică mama elevului.
Este îngrijorată de faptul că băiatul ei nu are niciun viitor în Moldova. „Îi este teamă de locuri noi. În vacanţă, am mers de mai multe ori cu el la şcoală pentru a se obişnui cu drumul. Dacă oamenii sănătoşi nu-şi găsesc azi de lucru, cu atât mai puţin se va descurca copilul meu“, afirmă ea.
Specialişti în autism, doar la privat
Singura şansă de reabilitare pentru cei care suferă de autism este un centru privat din Chişinău, unde li se oferă terapie specializată. În prezent, acolo sunt înscrişi circa 25 de copii cu vârste cuprinse între 1 şi 13 ani.
„Lucrăm cu fiecare în parte, dar avem şi activităţi în grup, în care copiii îşi dezvoltă anumite abilităţi de socializare. Spre deosebire de alte ţări, psihologii de la noi nu au voie să pună diagnostic de autism. Putem doar să le spunem neoficial părinţilor că micuţii lor au autism“, susţine Elena Vătăman, psiholog şi specialist în recuperarea copiilor bolnavi de autism, de la centrul „Hippo“ din Capitală.
Specialiştii de la Ministerul Sănătăţii spun că primii care trebuie să observe simptomele sunt medicii de familie, după care vor trimite pacienţii pentru investigaţii la Spitalul de Psihiatrie din Chişinău.
„Oamenii pot primi un diagnostic de autism de la psihiatru. Sunt anumite tehnici prin care cei bolnavi pot fi ajutaţi să-şi poată exprima gândurile şi emoţiile. Totuşi, autismul nu se tratează la noi“, precizează Vadim Aftene, director adjunct al Spitalului de Psihiatrie.
Potrivit medicilor, numărul total al celor suferinzi de autism ar fi, în prezent, de circa 145 de persoane. ;
Autismul, boala care fură copilăria
Autismul este o tulburare neurologică nevindecabilă. Bolnavul rupe legăturile psihice cu lumea exterioară şi are o trăire intensă a celei interioare. „Un copil cu autism nu vorbeşte, nu ştie să se joace cu semenii lui, nu reacţionează la informaţia din exterior, nu înţelege că trebuie să te saluţi sau să respecţi alte reguli sociale“, spune psihologul Elena Vătăman.
Copilul autist vorbeşte adesea despre el la persoana a treia şi reproduce fraze auzite. Locurile şi oamenii noi îl pot panica. Gesturile sale sunt mecanice şi repetitive. „Dacă un copil obişnuit se poate juca în multe feluri cu maşinuţa, unul cu autism poate ore în şir doar să-i învârtă roţile“, susţine specialista.
Deşi această afecţiune durează toată viaţa, tratamentul poate ameliora semnificativ viaţa celor suferinzi. Severitatea autismului variază. Unii au nevoie mereu de un însoţitor, alţii sunt capabili să se descurce de sine stătător. În prezent, nu se cunosc cauzele acestei boli.