Controlorii unui tren care mergea dinspre Republica Moldova spre Bucureşti, prinşi că făceau contrabandă cu ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Controlorii unui tren care mergea dinspre Republica Moldova spre Bucureşti au fost prinşi de poliţiştii ilfoveni cu peste 7.500 de pachete de ţigări pe care le transportau ilegal, într-o cuşetă.

Poliţiştii au făcut control în Trenul Prieteniei în urma unor informaţii că din Republica Moldova sunt aduse la Bucureşti, de către controlori, ţigări de contrabandă, a declarat luni, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, Roxana Vasile. 

În urma controlului făcut de poliţişti, într-o cuşetă a controlorilor au fost găsite cel puţin 100.000 de pachete de ţigări.

Poliţiştii au mai făcut controale în Trenul Prieteniei, însă până luni nu au putut să îi prindă pe controlorii contrabandişti pentru că aceştia aruncau ţigările din tren înainte de a ajunge în Bucureşti. Ţigările erau preluate din acel loc de alte persoane, care le transportau şi le depozitau într-un imobil, de unde ulterior erau luate de către cei care le vindeau ilegal.

Luni, poliţiştii s-au urcat în tren de la Focşani, iar controlorii nu au mai avut timp să arunce pachetele de ţigări transportate ilegal, a precizat Roxana Vasile.

Trenul şi-a continuat călătoria până în Bucureşti, unde controlorii suspectaţi de contrabandă cu ţigări au fost opriţi pentru a fi audiaţi de anchetatori.

Acţiunea în acest caz a fost făcută de poliţiştii de la IPJ Ilfov şi de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. 

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa