Controale fiscale la comercianţii de flori din Chişinău şi Bălţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Fiscal de Stat va desfăşura, în perioada 31 august – 1 septembrie, acţiuni de monitorizare şi verificare a contribuabililor care comercializează flori în pieţele autorizate şi unităţile de comerţ din municipiile Chişinău şi Bălţi, în scopul prevenirii comerţului ilicit cu flori, fără documentarea tranzacţiilor prin echipamentele de casă şi control, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al SFS, acţiunile respective vin în contextul creşterii cererii de flori în ajunul sărbătorii de 1 septembrie, Ziua cunoştinţelor, fapt ce duce la sporirea riscului de nedeclarare a tuturor vânzărilor cu scopul de a diminua cuantumul impozitelor şi taxelor aferente Bugetului Public Naţional.

SFS va monitoriza în ce măsură comercianţii aplică echipamentele de casă şi control la efectuarea decontărilor în numerar, dacă au înregistrat activitatea de  întreprinzător într-o oarecare formă organizatorico-juridică.

Autoritatea fiscală naţională recomandă tuturor contribuabililor de a se conforma prevederilor legale, iar cumpărătorilor – să solicite bonul de casă la procurarea florilor.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?