Contractul cu Gazprom nu este semnat din cauza Transnistriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Chişinău susţin că nu vor semna un nou acord cu gigantul rus, până nu află ce se întâmplă cu consumul de gaze din stânga Nistrului.

Contractul de livrare a gazelor între întreprinderea Moldovagaz şi Gazprom va fi prelungit pentru încă trei luni, întrucât părţile nu au reuşit să ajungă la un consens asupra noului acord, a declarat joi, 15 martie, vicepremierul, Valeriu Lazăr, ministrul Economiei.

Este pentru a doua oară consecutiv, când părţile prelungesc vechiul contract de livrare a gazelor naturale. La finele anului 2011, din aceleași motive , Moldovagaz şi Gazprom au decis să prelungească până la 31 martie 2012 contractul de lungă durată, încheiat în anul 2006.

Valeriu Lazăr a dat asigurări că experții din partea Republici Moldova fac tot posbilul pentru ca noul acord dintre părți să fie semnat, însă pentru soluționarea problemelor „părţile au nevoie de timp".
Totodată, vicepremierul susține că noul contract cu Gazprom nu va fi încheiat până nu va exista o claritate cu privire la modul de funcţionare a sistemului gazifer în Republica Moldova în perspectivă medie şi lungă, în contextul implementării pachetului doi și trei din politica energetică a UE.
Mai mult, oficialul moldovean a precizat că o altă condiţie pentru a semna noul contract este clarificarea situaţiei cu datoriile şi consumul de gaze în partea stângă a Nistrului. „Atâta timp, cât nu vom înţelege ce se întâmplă cu consumul de gaze din stânga Nistrului, nu se va încheia un nou contract", a adăugat Valeriu Lazăr.
În prezent, datoria faţă de Gazprom a regiunii transnistrene depaşeşte trei miliarde de dolari.

Săptămâna viitoare vicepremierul urmează să plece la Moscova, unde va discuta cu oficiali ruşi, inclusiv şi despre negocierea noului acord de import a metanului.
Autorităţile dau asigurări că tariful de import nu se va modifica semnificativ.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară