Contrabanda cu alcool etilic, în atenţia Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercializarea neregulamentară la frontieră a alcoolului etilic, în atenţia Guvernului. Vicepremierul Andrei Năstase,  ministru al afacerilor interne, a spus că, în special, aceste scheme sunt puse în funcţiune pe perimetrul graniţei de est a ţării, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului, în colaborare cu alte instituţii ale statului, au fost iniţiate o serie de măsuri urgente atât la frontieră, cât şi în interiorul ţării, privind combaterea acestor scheme.

„Au mai fost întreprinse măsuri pentru a preveni şi combate aceste scheme, dar ele nu au dat rezultatul scontat. Pentru că este necesar de a merge la originea acestui fenomen”, a declarat Andrei Năstase.

Vicepremierul a solicitat consimţământul Guvernului pentru instituirea de către Serviciul Fiscal de Stat a posturilor fiscale la producătorii şi distribuitorii de alcool etilic în vederea prevenirii şi stopării activităţilor ilicite.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”