Construieşte roboţi şi e pasionat de fotografie. Cunoaşte-l pe Marian Platonov, eroul atentatului cu bombă de la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian are 24 de ani şi de opt ani se află în România FOTO: Arhiva personală

Un student basarabean al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a împiedicat un individ labil psihic să detoneze o bombă în timpul unui examen.

Marian Platonov (24 de ani) este originar din Mereni, raionul Anenii Noi. După absolvirea gimnaziului din satul natal, a făcut liceul în oraşul Hârlău, judeţul Iaşi (România), iar în această vară va absolvi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi.

Ieri dimineaţă, tânărul scria penultimul examen de licenţă, când un individ a pătruns în sală cu două genţi, în care se aflau un obuz de jumătate de metru din Al Doilea Război Mondial, bidoane de plastic cu peste zece litri de benzină, plus un dispozitiv artizanal conceput să amorseze bomba. Suficient cât să facă praf tot amfiteatrul.


Deşi a spus că este terorist, are o bombă şi i-a somat să nu se mişte, tinerii nu l-au luat în serios la început, crezând că e o glumă de prost gust. Între timp, cineva a sunat la Poliţie, iar decanul facultăţii a încercat să negocieze cu atentatorul. „L-am rugat să mergem să discutăm pe hol. El a zis: «Hai să vă arăt că bomba e adevărată». A umblat prin ghiozdan, a apăsat pe ceva, s-a auzit un zgomot puternic şi a ieşit fum. Nimeni n-a fost rănit“, a povestit Ion Bogdan.

„Credeam că se întâmplă doar în filme“

Decanul le-a cerut studenţilor să iasă din sală. Majoritatea s-a conformat, au rămas numai patru-cinci. Cel mai curajos dintre ei s-a dovedit Marian, care a sărit peste bărbatul rănit şi dezorientat, l-a pus la pământ şi, împreună cu colegii, l-a legat cu o curea. Poliţia l-a reţinut pe Oliver Stan (38 de ani), cercetat acum de terorism. 

Obişnuiam să cred că nu am noroc, dar Dumnezeu mi-a arătat o altă realitate. Marian Platonov, student

„Nu mă consider erou, dar am văzut cum se acţionează într-o situaţie limită. Credeam că doar în filme se poate întâmpla aşa ceva. Erau colegi care îl loveau cu picioarele, voiau să-l arunce pe geam. Eu le-am spus să-l lase în pace. Dacă el a fost animal, nu trebuie să fim şi noi“, a povestit tânărul neînfricat.

Mama lui Marian a auzit isprava băiatului din presă. „L-am sunat imediat ce am aflat. Am tras o sperietură groaznică şi-am plâns, dar m-a liniştit el repede. Ca orice mamă, mă mândresc cu copilul meu“, ne-a spus Maia Zlotea, care i-a fost şi profesoară de geografie.

Marian (dreapta), împreună cu colegii săi de facultate, dintre care patru basarabeni

Construieşte roboţi şi e pasionat de fotografie

Are suficiente motive de mândrie. Băiatul este bursier al statului român, dar şi al Fundaţiei „Dinu Patriciu“. Este pasionat de fotografie, film şi a creat mai multe dispozitive electronice de măsurare a distanţei, temperaturii şi umidităţii. În luna mai, a participat cu unul dintre acestea la un concurs interuniversitar România – Republica Moldova, desfăşurat la Chişinău. „Am construit un roboţel care merge pe şenile şi are o cameră video în spate. Este dirijat de la calculator şi măsoară distanţa până la diferite obstacole, fiind destinat pentru a fi folosit în medii necunoscute şi ostile omului“, explică tânărul cercetător.

De asemenea, Marian a creat site-ul Liceului „Emil Nicula“ din Mereni. „M-am gândit că suntem în plină eră tehnologică şi elevilor le-ar fi de ajutor dacă ar fi publicate orarul şi diferite noutăţi“, spune studentul.

Am tras o sperietură groaznică, dar Marian m-a liniştit. Mă mândresc cu băiatul meu. Maia Zlotea, mama tânărului

Odată ce absolveşte, marea lui grijă este să obţină cetăţenia română, întrucât vrea să se angajeze şi să facă, în acelaşi timp, un master în electronică. Tehnologiile informaţionale reprezintă pasiunea pe care vrea să o transforme în profesie. „Nu m-aş opri locului în România. Dacă am să pot, voi pleca mai departe“, ne împărtăşeşte planurile sale Marian Platonov.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului