Constantin Ţuţu are interdicţie de a părăsi R. Moldova. Dosarul privind îmbogăţirea ilicită, trimis în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Ţuţu FOTO Unimedia.info

Procuratura Anticorupţie a anunţat marţi, 2 noiembrie, că dosarul penal instrumentat pe numele ex-deputatului PDM Constantin Ţuţu, în care acesta este acuzat de îmbogăţire ilicită şi fals în declaraţii, a fost trimis în judecată.

Totodată, Constantin Ţuţu are interdicţie de a părăsi Republica Moldova. Mai mult, procurorii au ăus sechestru asupra bunului imobil şi a mijloacelor băneşti în limita sumei

de 800.000 de lei (circa 40.000 euro).

Potrivit rechizitoriul întocmit de către procurorii anticorupţie, fostul deputat, fiind persoană cu funcţie de demnitate publică, în perioada 2014-2019, a efectuat cheltuieli în sume mai mari decât veniturile realizate în aceiaşi perioadă, în vederea denaturării informaţiilor reale cu privire la veniturile realizate şi cheltuielile suportate a inclus în declaraţia de avere şi interese personale pentru anul 2017 şi respectiv 2018, date false şi incomplete, asupra veniturilor obţinute.

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a comunicat, în iulie 2021, la emisiunea „Puterea a patra de la N4, că fostul deputat PDM, Constantin Ţuţu, persoană din anturajul fugarului Vlad Plahotniuc, are trei dosare penale, iar două dintre acestea deja se află pe masa judecătorilor.

Ţuţu îşi aşteaptă sentinţele într-un dosar penal deschis pentru escrocherie şi trafic de influenţă, într-un dosar penal deschis pentru îmbogăţire ilicită şi într-un dosar penal intentat pentru omor, care se află la Curtea de Apel, după ce Judecătoria Orhei l-a achitat pe Ţuţu în cazul omorului lui Alexei Veretco, ce a fost comis la Orhei, în 2012. 

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut