Consiliul de Miniştri al OSCE a adoptat o declaraţie privind conflictul transnistrean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Observatorii OSCE eliberaţi din regiunea transnistreană FOTO: Adevărul

Consiliul de Miniştri al OSCE a adoptat o serie de documente printre care se regăseşte şi declaraţia ministerială cu privire la negocierile procesului de reglementare transnistreană în formatul 5+2. Consiliul a avut loc în perioada 4-5 decembrie, la Basel, Elveţia, transmite IPN.

Documentul reafirmă determinarea fermă a statelor participante ale OSCE de a identifica o soluţie paşnică cuprinzătoare a conflictului transnistrean, bazată pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi elaborarea unui statut special al regiunii transnistrene, ce va garanta drepturile populaţiei din regiune.

Potrivit documentului, a fost exprimată speranţa privind avansarea negocierilor pe cele trei coşuri tematice incluse în agenda formatului 5+2. Declaraţia încurajează sporirea intensităţii contactelor între Chişinău şi Tiraspol, precum şi imprimarea unui caracter sistematic negocierilor ce se desfăsoară în acest tip de format.

Părţile sunt îndemnate să promoveze măsuri de consolidare a încrederii şi să se abţină de la acţiuni ce ar putea destabiliza situaţia în regiune. Mediatorii şi observatorii în procesul de negociere sunt chemaţi să intensifice eforturile colective şi să utilizeze potenţialul de care dispun pentru a înregistra progrese în atingerea unei soluţii pentru conflictul transnistrean.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul