Consilierii municipali vor supune la vot demiterea primarului de Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii municipali din partea PPEM, PSRM şi PPPN preconizează ca la 11 iulie să-l demită pe primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă. Anunţul a fost făcut la TV 7, transmite IPN. Consilierii acuză edilul Capitalei de management defectuos, promovarea în funcţii pe criterii de partid sau de rudenie, fraudarea bugetului municipal.

Consilierul municipal din partea PPEM Ruslan Codreanu a precizat că până la 11 iulie vor fi colectate şi semnăturile privind iniţierea unui referendum pentru demiterea lui Chirtoacă. „Sunt unele bariere legislative pentru a iniţia referendumul. Vom încerca să-l demitem pe Chirtoacă în cadrul şedinţei CMC. Dar vom colecta şi semnături în cazul dacă nu vom reuşi să întrunim numărul necesar de voturi pentru demiterea primarului”, a comunicat Codreanu.

Consilierul PSRM, Ion Ceban, a declarat că fracţiunea pe care o reprezintă va vota în unanimitate demiterea edilului. Şi consilierul PPPN, Ilan Caşu, a declarat că va susţine demiterea lui Chirtoacă.

Consilierul independent, Ion Ştefăniţă, i-a sugerat lui Chirtoacă să-şi dea demisia de onoare: „Primarul Chirtoacă a obosit de această funcţie. Ar fi un pas curajos din partea lui să-şi dea demisia de onoare şi să nu ajungem la referendum”.

Potrivit legislaţiei, pentru demiterea primarului de Chişinău trebuie să voteze 34 de consilieri din cei 51. Din componenţa CMC fac parte 19 socialişti, 17 liberali, cinci consilieri de la PPEM, trei consilieri comunişti, trei de la Partidul Nostru, doi de la PLDM, unul de la PDM şi unul independent.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea