Condiţii mai bune pentru cei care vor ajunge la dubă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Filat a ajuns la izolatorul de la CGP

În acest moment, izolatorul de detenţie preventivă din incinta Comisariatului General de Poliţie (CGP) are cele mai bune condiţii din ţară, pentru oamenii care urmează să fie reţinuţi aici.

Este vorba despre 22 de celule cu o capacitate totală de 54 de paturi, cu ferestre termopan, căldură şi monitorizare video. Am mai găsit o baie comună, cabinet medical, camere separate pentru întâlnirile cu avocaţi şi o magazie pentru diferite utilităţi. De asemenea, la intrarea în celule este câte un buton roşu, pentru alarmă.


„În scurt timp urmează să fie renovate toate izolatoarele din ţară. Mai mult, în patru luni toate comisariatele de poliţie vor fi dotate cu aparataj video, pentru a exclude cazuri de tratament inuman", a spus premierul Vlad Filat, în timpul vizitei de ieri la amplasamentul de detenţie, care a stârnit spaimă în rândul moldovenilor, mai ales în aprilie 2009.

Modernizarea, făcută cu o infuzie de 250.000 de euro din fondurile UE şi CoE, a fost realizată cu unele neajunsuri: apa de la lavoare nu funcţionează, robinetele sunt şubrede, iar veceul din celule este despărţit de restul încăperii cu un singur perete. Adică intimitate zero. În schimb, am găsit semnal de internet Wi-Fi.

ACUM DOI ANI ERAU CONDIŢII ŞOCANTE

„Am fost în urmă cu doi ani în acest izolator şi am fost şocat de ceea ce am văzut. Moldova a pierdut mai multe procese la CEDO din cauza tratamentelor degradante asupra deţinuţilor", a precizat şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, după periplul prin etajul cu gratii de fier de la parterul Comisariarului General.

În context, şeful Executivului a făcut public faptul că desfăşoară demersuri în vederea obţinerii unui credit din partea unei instituţii bancare din UE pentru construirea unei noi închisori care să corespundă standardelor internaţionale în vigoare.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța