Condamnată la ani grei de puşcărie pentru că a obligat copii să se prostitueze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia şi concubinul ei, de origine turcă, au obligat o minoră să presteze raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi, într-un apartament din raionul Râşcani.

O femeie în vârstă de 37 de ani, din Bălţi, a fost condamnată la 11 ani de puşcărie pentru trafic de fiinţe umane. Aceasta a fost învinuită de oamenii legii pentru că în urmă cu doi ani a forţat o minoră să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, în raionul Râşcani.

Femeia acuzată şi soţul ei, de origine turcă, au lăsat-o pe fată să stea în locuinţa lor din acest raion, unde o constrângeau să presteze raporturi sexuale, bazându-se pe starea materială precară a ei şi neputinţa părinţilor de a o supraveghea. 

Totodată aceasta a mai fost învinuită şi pentru că în septembrie 2011 a încercat să trimită trei fete din Moldova, să se prostitueze în Turcia. Tinerele au fost recuperate de poliţişti, pe Aeroportul Internaţional Chişinău.

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget