Concurs de „Miss Pacificatoarea” în cadrul trupelor ruse din regiunea transnistreană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul grupei operative a trupelor ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova se desfăşoară un concurs de fotografii între femei numit „Miss Pacificatoarea”, în contextul sărbătorii de 8 martie.

Potrivit presei transnistrene, concursul se desfăşoară pe trei categorii de selecţie a câştigătorilor şi anume: „Miss Încredere”, „Miss Severitate” şi „Miss Zâmbet”, iar premiul cel mare de „Miss Pacificatoarea” va fi câştigat de deţinătoarea tuturor celor trei calităţi.

Ca parte a concursului, juriului i-au fost deja prezentate peste 200 de fotografii realizate de fotografi artistici. Alegerea luminii şi fundalului fotografiei este lăsată la discreţia participantelor la fel şi fotograful care o realizează, fie el profesionist sau amator. Singura condiţie este ca femeile să fie îmbrăcate în uniformă militară.

În afară de femeile militare, la concurs participă şi femei din cadrul personalului civil, precum şi soţiile soldaţilor şi ofiţerilor din cadrul grupei operative.

Femeile vor fi apreciate de către juriu pentru aspectele exterioare şi după măiestria fotografilor. Presa transnistreană mai scrie că femeile militare nu îşi desfăşoară serviciul la posturile şi punctele de verificare şi control din zona de securitate a conflictului, ci în calitate de medici sau specialişti în comunicaţii sau logistică.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică