Comunism sau mafie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vitalie Ciobanu

În intervenţia sa publică de marţi, care s-a vrut aproape un discurs „despre starea naţiunii", premierul Filat a prezentat o listă de factori care-l împiedică să exercite, alături de miniștrii săi, o guvernare onestă, dedicată trup și suflet programului de reforme. Și și-a încheiat cuvântarea printr-o surprinzătoare afirmaţie: nu comunismul, ci mafia ameninţă Republica Moldova.

Premierul sugerează - poate involuntar, pentru că nu merge prea departe cu raţionamentul - o dilemă artificială, care pune deopotrivă o problemă de logică și de morală. Cred că sunt necesare niște clarificări, pentru a nu-i exonera de răspundere pe unii (câţiva) și a nu crea așteptări nepotrivite celor mulţi.

Vlad Filat se simte ignorat sau chiar sabotat de colegii din Coaliţie, care stau pe margine și chibiţează, pe când lui îi revine greaua gestionare a treburilor curente: pensii, salarii, asistenţă medicală, școli, agricultură, integrare europeană, Transnistria etc. Exasperarea însă n-ar trebui să-l facă pe premier să aibă o întrebuinţare eronată a termenilor, să comită false disocieri. Chiar dacă nu este „opera" ei exclusivă, mafiotizarea statului a înflorit în perioada guvernării Voronin. În Moldova, azi, comunismul se abţine să organizeze lagăre de exterminare nu pentru că nu ar dori-o, ci pentru că nu mai poate. Dar în esenţă a rămas ceea ce a fost mereu: o grupare ilegitimă și imorală, o doctrină care justifică crima prin „priorităţi ideologice". În secolul XXI comunismul acţionează mai subtil: capturează instituţiile statului, implementează modelul ruso-mafiot de organizare a economiei.

Premierul Filat caută soluţii concrete: el are de rezolvat blocajul constituţional, din cauza căruia Moldova pierde investiţii directe de sute de milioane de euro, pentru că nimeni nu bagă bani într-o ţară și într-o guvernare de azi pe mâine. Cele două voturi necesare alegerii președintelui nu pot veni decât de la comuniști. Dacă Partidul Democrat mai ţine să-și vadă liderul șef de stat de ce nu discută cu PCRM? Cum își mai justifică pretenţiile, dacă nici măcar „magicianul" Plahotniuc nu moare de dorul de a-și vedea prietenul înscăunat președinte, sau poate ne scapă nouă ceva? Este ridicol să-l auzi pe Marian Lupu acuzându-l pe Filat de simpatii pro-comuniste, în timp ce își ignoră propria ereditate politică. Și mai și uită cât de confluente cu PCRM își vedea „valorile și principiile" în decembrie trecut!


Comunismul sovietic nu a fost condamnat, deși ni s-a promis, iniţiativa lui Mihai Ghimpu s-a scufundat în derizoriu, a devenit o trambulină electorală, una între altele. Nici măcar comemorarea deportaţilor basarabeni nu-i mai adună la un loc pe liderii AIE. A scăpat basma curată și guvernarea Voronin, ba mai mult: PCRM s-a păstrat în datele unei alternative frecventabile la actuala putere și îi face din ochi premierului Filat, îndemnându-l să uite de vremurile în care era o ţintă a comuniștilor. Fără iluzii însă: o ţintă a rămas și azi.


Nu vă lăsaţi ispitit, domnule prim-ministru, oricât v-ar pizmui partenerii de Alianţă. Comunismul și mafia sunt fraţi siamezi, sunt doi monștri care se hrănesc din sărăcia și decăderea popoarelor!

Citeşte cele mai noi ştiri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online