Companie nouă pe piaţa aeriană din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Pe piaţa aeriană din Republica Moldova s-a lansat o nouă companie de zbor. Aceasta va opera curse regulate spre mai multe destinaţii din Europa şi din Federaţia Rusă, transmite IPN.

Directorul companiei FlyOne, Nicu Berla, a declarat într-o conferinţă de presă că  aceasta a fost concepută în 2015, având specialişti cu experienţă în domeniu de mai mulţi ani. Potrivit lui, compania vine cu un capital sută la sută privat şi vizează în principal transportul de pasageri. „Compania aeriana FlyOne vine cu alternativă de zbor sigură, cu cea mai bună dezvoltare tehnologică. Vrem ca să fie accesibilă ca preţ şi confortabilă ” a declarat Nicu Berla.

Reprezentanţii companiei afirmă că începând cu luna aprilie 2016, Fly One operează curse charter ca Antalya, Heraklion, Rhodos, iar din luna iunie va opera curse regulate spre 9 destinaţii din Europa şi Rusia printre care – Verona, Parma, Londra, Dublin, Lisabona, Barcelona, Moscova, St. Petersburg, Voronej.

Pentru a desfăşura activitatea de transport, compania dispune de 2 aeronave de tip Airbus A320 cu o capacitate de 180 de locuri, iar în caz de necesitate reprezentanţii companiei afirmă că vor apela şi la o navă de rezervă.

Biletele pentru curse vor putea fi cumpărate online şi direct de la companie.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare