Comisia moldo-rusă pe probleme comercial-economice se reuneşte, după o pauză de cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noiembrie va avea loc prima şedinţă, după o pauză de cinci ani, a Comisiei mixte moldo-ruse pe probleme comercial-economice. Aceasta se va întruni la Moscova. Despre eveniment şi ce se va discuta la şedinţă a vorbit ministrul economiei, Octavian Calmâc, într-un interviu pentru IPN.

„În ceea ce ţine de Federaţia Rusă, cred că am reuşit în 2016 să stabilim un dialog la nivel înalt. Am avut trei întâlniri cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin, ceea ce ne-a permis să lansăm discuţiile privind foaia de parcurs şi avem convingerea că în noiembrie va avea loc, pentru prima dată în ultimii cinci ani, Comisia mixtă pe probleme comercial-economice. În cadrul comisiei urmează semnarea foii de parcurs, care a fost definitivată în linii generale la ultima întâlnire cu Rogozin.”, a spus vicepremierul.

Potrivit lui Octavian Calmâc, la această şedinţă, mergem cu trei mesaje de bază către Federaţia Rusă. Primul: eliminarea taxelor vamale aplicate produselor din Moldova. Sunt 19 categorii de produse care cad sub incidenţă şi au afectat 85% din exporturile spre Federaţia Rusă. A doua măsură ţine de măsurile netarifare aplicate faţă de produsele moldoveneşti – cerinţe faţă de băuturile alcoolice, faţă de fructe şi legume, liste de companii.

„Vrem să trecem de la liste de companii la liste de cerinţe argumentate, aplicabile faţă de toţi producătorii locali sau internaţionali ca să trecem la un comerţ civilizat, bilateral, modern şi sigur pentru consumatori. Noi considerăm că infrastructura noastră în domeniul sanitar, fitosanitar şi veterinar este suficient de dotată pentru a da garanţiile necesare că produsele exportate din Moldova sunt inofensive”, a spus oficialul.

Şi al treilea element ţine mai mult de o problemă tehnică ce îi afectează pe transportatorii moldoveni. Este vorba de tranzitul transporturilor din Moldova prin Federaţia Rusă spre ţările terţe. Subiectele acestea, dar şi subiecte care ţin de energie, de migraţie, vor fi discutate de experţi la finele lunii noiembrie, când se va convoca acea Comisie.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?