Comisia Europeană a aprobat finanţarea a patru proiecte de infrastructură în care e vizată Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

CE a aprobat finanţarea a patru proiecte de infrastructură incluse în Programul Operaţional România – Republica Moldova 2014 – 2020. Liderii de proiect şi partenerii acestora vor pregăti cererile şi alte documentele tehnice necesare pentru obţinerea finanţării. Până la sfârşitul anului, pachetul de acte urmează să fie transmise CE spre aprobare, urmând ca implementarea proiectelor să fie iniţiată în prima parte a anului 2018.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene din Romania, proiectul care se referă la îmbunătăţirea infrastructurii de comunicaţii are un buget de 7,8 milioane de euro. Liderul beneficiar este Ministerul Afacerilor Interne din Moldova, în timp ce Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Interne din România sunt parteneri.

Pentru cooperarea regională în prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere România-Moldova urmează să fie alocată suma de 10 milioane de euro. Beneficiar principal al proiectului este Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar parteneri vor fi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din România, Inspectoratul General al Poliţiei şi Departamentul Poliţiei de Frontieră din Moldova.

Pentru zona de cooperare transfrontalieră România-Moldova, care prevede îmbunătăţirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), a nivelului de pregătire profesională şi menţinerea capacităţii de intervenţie a personalului în situaţii de urgenţă, la fel se vor aloca 10 milioane de euro. Liderul beneficiar al proiectului este Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă din România, iar parteneri vor fi Inspectoratul General al Aviaţiei, Inspectoratul pentru Situaţiile de Urgenţă Iaşi, Ministerul Sănătăţii din România, Serviciul pentru Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova.

Proiectul privind reabilitarea şi modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe graniţa România – Moldova, în special a birourilor vamale Albiţa – Leuşeni, Sculeni – Sculeni şi Giurgiuleşti – Giurgiuleşti, de asemenea prevede o finanţare de 10 milioane de euro. Responsabil de implementarea lui va fi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală România, care îi va avea în calitate de parteneri pe Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări