Comisia de specialitate a Parlamentului European decide astăzi ridicarea vizelor pentru moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
parlamentul European FOTO: Arhivă

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), reunită astăzi, 12 februarie, la Bruxelles, urmează să voteze raportul privind abolirea regimului de vize pentru Republica Moldova.

Şedinţa începe la ora 09.00 (10.00 – ora Moldovei), iar chestiunea care vizează Moldova este cu numărul 18 pe ordinea de zi şi va fi examinată în a doua jumătate a zilei. Raportor este europarlamentarul Tanja Fajon. În aceeaşi şedinţă, deputaţii vor pune la vot şi Acordul UE-Azerbaidjan privind facilitarea eliberării vizelor, potrivit IPN.

În ajun, europarlamentarul Monica Macovei a spus că cetăţenii Republicii Moldova sunt bineveniţi în Uniunea Europeană, iar eforturile Moldovei de respectare şi aplicare a regulilor europene dau roade. Potrivit oficialului, plenul Parlamentului European va vota ridicarea vizitelor pentru moldoveni pe 25 februarie.

Anterior, şi ministrul afacerilor externe al României, Titus Corlăţean, a spus că România speră ca există un sprijin politic clar al statelor membre ale UE şi din partea Comisiei Europene şi a SEAE (Serviciul European de Acţiune Externă - n.r.) pentru parcursul european al Republicii Moldova. Şeful diplomaţiei române a mai spus că, dacă toate lucrurile vor merge conform calendarului, potrivit celor stabilite, în câteva luni cetăţenii Republicii Moldova vor putea să circule în UE fără vize.

După aprobarea de către Parlamentul European a raportului de ridicare a vizelor şi odată cu confirmarea poziţiei de către Consiliul Afacerilor Externe, urmează procedura de publicare în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, iar după 20 de zile de la publicare măsura intră în vigoare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”