Coeziune națională?

O ţară se defineşte în primul rând prin felul în care îşi apără cetăţenii. Aşa face America, dar şi alte state occidentale. Sunt mari şi puternice, veţi spune. Da, indiscutabil, dincolo de „valori şi principii", o maşinărie formidabilă, alcătuită din diplomaţi, jurişti, organizaţii de lobby, mass-media şi, la nevoie, şi din trupe de comando bine antrenate, este mobilizată pentru salvarea unui om.

Dar niciun fel de arsenal militar sau capacitate economică nu te vor ajuta, dacă nu există coeziune naţională şi responsabilitatea conducătorilor în faţa celor care i-au ales.

Ilie Cazac, un tânăr funcţionar din Tighina, a fost condamnat la 14 ani de puşcărie de separatiştii lui Smirnov, într-un proces tipic stalinist. Exact ca şi în cazul jurnalistului Ernest Vardanean, condamnat acum două luni la 15 ani, lui Cazac i s-au adus nişte acuzaţii absurde de spionaj în favoarea Chişinăului.

A fost terorizat psihic şi băgat în carceră pentru a-şi recunoaşte „vina". Faptul că judecătorii lui Ilie Cazac sunt nişte „aşa-zişi judecători" dintr-o „aşa-zisă republică transnistreană" nu reduce proporţiile dramei, dimpotrivă, o amplifică.

Pentru că dezleagă mâinile separatiştilor, îi face invulnerabili la orice presiuni internaţionale, atâta timp cât Rusia îşi poate impune voinţa în această parte de lume.

Dar nu vreau să invoc aici scheme geopolitice, vreau să discut o idee simplă şi terifiantă în evidenţa ei: Republica Moldova este incapabilă să-şi apere cetăţenii.

Asta înseamnă că, în principiu, orice basarabean care a avut imprudenţa să intre pe teritoriul transnistrean poate nimeri în situaţia lui Vardanean şi Cazac, fără ca autorităţile de la Chişinău să fie în stare să-l salveze.

Mai mult, nimeni nu ne garantează că agenţi transnistreni nu răpesc oameni şi în partea dreaptă a Nistrului. La est frontiera e vraişte, pentru că noi jucăm opereta „integrităţii teritoriale", noi avem „strategii guvernamentale de consolidare a încrederii", noi „purtăm (sau vrem să purtăm) negocieri în format 5+2", şi alte basme de acest fel.

Între timp, moldovenii sunt înşfăcaţi şi întemniţaţi într-un loc care nici măcar nu există pe hartă, şi nimeni pe lumea asta, nici SUA, nici OSCE, nici UE, nici Consiliul Europei, nu poate face nimic.

Dar Occidentul nu cere Moldovei să accepte batjocura separatiştilor. Alegem singuri să tăcem, să strângem din umeri, să trecem mai departe. De ce autorităţile de la Chişinău nu deschid dosare penale pe numele procurorilor şi judecătorilor de la Tiraspol care orchestrează procese staliniste? Să ştie aceştia că vor trebui să răspundă pentru faptele lor.

Mai apare câte un cort lângă ambasada Rusiei sau în faţa clădirii guvernului - ei şi? Necazuri private. Pe noi să ne lăsaţi în pace, nu vedeţi, totul se scumpeşte: gazele, încălzirea, benzina la pompă...

Românism, europenitate, armonie interetnică. Toate acestea rămân simple sloganuri sau nişte idei de laborator, câtă vreme, indiferent de limba maternă a fiecăruia dintre noi, nu ştim să arătăm că ne pasă de soarta unor concetăţeni de-ai noştri, loviţi de un rău mai mare decât cel al statului în care trăiesc.