Coadă la Consulatul României, la 37 de grade Celsius. Vezi GALERIA FOTO!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii aşteaptă la Consulatul României pentru un loc la facultăţile de peste Prut. Foto: Dumitru Goncear

Absolvenţii adunaţi astăzi în faţa Consulatului României din Chişinău au fost nevoiţi să suporte canicula de afară, fără ca angajaţii misiunii diplomatice să le asigure apă sau un echipaj de salvare.

Absolvenţii moldoveni care au venit la Consulatul României să-şi depună dosarele pentru admiterea la centrele universitare de peste Prut au fost nevoiţi să înfrunte temperaturi de peste 37 de grade Celsius astăzi, în faţa sediului misiunii diplomatice de pe strada Ismail din Chişinău.

Două toalete publice şi o tonetă de kvas sunt singurele facilităţi de care dispun toţi cei aproape 150 de tineri care stau adunaţi la umbra copacilor dimprejurul Consulatului. „Ieri am stat 12 ore în picioare. Azi am venit iar, de dimineaţă, şi am văzut patru oameni care dormiseră peste noapte aici. Singuri ne procurăm apă. Ne descurcăm cum putem", spune Cristina Zinovei, de 19 ani, care îşi aşteaptă rândul să-şi depună dosarul la facultăţile de medicină veterinară din Timişoara, Cluj şi Iaşi.

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

Tamara Neculce, din satul Băimăclia, raionul Căuşeni, a venit încă de la şase dimineaţa în faţa Consulatului şi, dacă fiica ei dornică să înveţe economie la Iaşi, nu reuşeşte să îşi depună azi dosarul, rămâne peste noapte în faţa misiunii diplomatice. „Mulţi ani n-a fost aşa arşiţă. Stau la umbră. Atâta pot. Dacă rămâne lume, dorm peste noapte aici", susţine femeia.

GALERIE FOTO Peste 1.000 de absolvenţi aşteaptă la Consulatul României să-şi depună dosarul pentru admiterea la studii peste Prut. Vezi UPDATE!

Singurul ajutor al moldovenilor care sunt nevoiţi să reziste azi pe cod portocaliu de caniculă în faţa Consulatului României sunt ajutaţi doar de membrii unor ONG-uri studenţeşti, care au venit de la Cluj special pentru a-i ajuta să-şi completeze formularele de înscriere.

Noapte albă la Consulatul României din Chişinău. Vezi GALERIA FOTO!

„Suntem aproape 30 de tineri sosiţi aici să-i asistăm pe candidaţi. În România, la fiecare instituţie unde au loc înscrieri, am văzut întotdeauna cel puţin o maşină de salvare. Aici nimănui nu-i pasă de aceşti oameni care-şi aşteaptă rândul", spune Elena Bulici, de 23 de ani, care urmează deja Facultatea de Ştiinţe Inginereşti Aplicate la Cluj.

Citeşte cele mai importante ştiri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică