CNSP: Numărul cazurilor unde se înregistrează rabie la animale rămâne mare. Sursa principală de infecţie o reprezintă vulpile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi numărul de animale contaminate cu rabie în 2016 a fost în scădere faţă de anul precedent, serviciile de medicină umană şi veterinară continuă să se îngrijoreze. Aceasta pentru că numărul raioanelor unde se înregistrează rabie la animale rămâne mare. Datele Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP) arată că în anul 2016 cazuri de îmbolnăvire cu rabie s-au înregistrat în 34 de teritorii administrative, transmite IPN.

Cele mai multe cazuri de rabie animalieră au fost înregistrate în raioanele Slobozia, Edineţ, Donduşeni, Criuleni, Briceni şi în municipiul Bălţi. 

Potrivit specialiştilor, în continuare sursa principală de infecţie rabică o reprezintă vulpile. Deşi numărul vulpilor depistate cu rabie, comparativ cu 2015, s-a diminuat vădit – de la 30 la 12, rolul lor declanşator al rabiei se păstrează, infecţia răspândindu-se ulterior prin intermediul animalelor domestice. Astfel, creând posibilităţi reale de apariţie a cazurilor de rabie la oameni.

Apariţia rabiei la om poate fi prevenită prin adresarea timpurie a persoanei la medic. Persoanei muşcate de animal i se aplică operativ o vaccină. La etapa apariţiei semnelor clinice, pacientul nu mai poate fi salvat.

Specialiştii recomandă oamenilor să se abţină de la practica prinsului în capcane a vulpilor, jderilor, dihorilor şi altor animale de pradă, deoarece acestea sunt sursele principale de infecţie rabică. Deţinătorii animalelor de companie trebuie să asigure vaccinarea anuală contra rabiei a câinilor şi pisicilor, iar în caz de îmbolnăvire a acestora să le consulte imediat la medicul veterinar.

În cazul unor eventuale muşcături este necesară prelucrarea imediată a rănii prin spălarea abundentă cu săpun sub apă curgătoare, prelucrarea marginilor rănii cu tinctură de iod. Aceste acţiuni asigură înlăturarea a circa 50%-70% din cantitatea de virus din rană.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”