CNA: Instanţele judecătoreşti din R. Moldova continuă să aplice pedepse minime persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Instanţele de judecată au aplicat sancţiuni minime în cazurile persoanelor condamnate pentru acte de corupţie, iar aceasta se referă atât la amenzi, la pedepsele cu privarea de libertate sau referitoare la privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii.

Concluzia derivă dintr-un Studiu, efectuat de Direcţia analitică a CNA, privind practica judiciară penală şi contravenţională de aplicare a amenzilor pe actele de corupţie, actele conexe celor de corupţie şi faptelor coruptibile.

Potrivit ofiţerilor CNA, din numărul total de sentinţe judecătoreşti, adoptate pe cazurile de corupţie şi conexe corupţiei, în perioada 2018-2020, au fost analizate 987 de cazuri penale, dintre care 777 de cazuri sau 79% s-au finalizat cu sentinţe de condamnare a persoanelor, 90 de cazuri sau 9% - cu achitarea persoanei, iar în 120 de cazuri sau 12% - dosarele au fost încetate. 

Analiza datelor sentinţelor pe dosarele penale a constatat aplicarea amenzii în proporţie de 73% din toate cazurile de condamnare (566 din 777). Din acestea, „închisoarea cu amenda penală" a fost aplicată în 22% din toate cazurile analizate, „amenda penală cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate" - în 18% din toate cazurile analizate, iar amenda penală cu ambele pedepse penale menţionate a fost aplicată puţin peste 5% din toate cazurile analizate.

Din toate cazurile de aplicare a amenzilor penale pe cazurile de corupţie şi conexe corupţiei, în 64 la sută din cazuri valoarea acesteia a fost sub limita minimă prevăzută de norma penală, în 26 la sută a fost aplicată valoarea minimă, în 9% a fost aplicată valoarea medie, iar în 1% a fost aplicată valoarea maximă. Doar în 2 cazuri a fost aplicată amenda ce depăşeşte valoarea maximă prevăzută de norma penală (concurs de infracţiuni). Aplicarea pedepsei cu închisoarea şi privarea de dreptul de a desfăşura anumită activitate sau de a deţine anumite funcţii, de asemenea, a fost concentrată spre valoarea minimă prevăzută de norma penală.

Aceeaşi situaţie se atestă şi în cazul dosarelor contravenţionale. Din numărul total de 211 de cazuri contravenţionale analizate, în 51 de cazuri sau 24% persoanele au fost recunoscute vinovate, iar în 158 de cazuri sau 75% procesele contravenţionale au fost încetate. Astfel, din cele  51 de cazuri de aplicare a amenzii contravenţionale pe actele de corupţie,  în 26 de cazuri sau 51% a fost aplicată valoarea minimă prevăzută de norma contravenţională; în 10 cazuri sau 20% a fost aplicată valoarea dintre pragul minim şi mediu prevăzut de norma contravenţională; amenda mai mare de valoarea medie, prevăzută de norma contravenţională, a fost aplicată în 12 cazuri sau 24%.

Valoarea maximă a amenzii a fost aplicată doar în 2 cazuri de exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu sau 4%. Comparativ cu amenda aplicată, privarea de dreptul de a desfăşura anumită activitate sau de a deţine anumite funcţii, de asemenea, a fost concentrată spre valoarea minimă prevăzută de norma contravenţională. În 29 de cazuri sau 57% a fost aplicat termenul minim de 3 luni, în 4 cazuri a fost aplicat termenul de 4 luni (între minim şi mediu), în 9 cazuri a fost aplicat termenul mediu de 6 luni, în 2 cazuri a fost aplicat termenul de 10 luni (între mediu şi maxim), iar în 6 cazuri a fost aplicat termenul maxim de 12 luni.

Mai multe pentru tine:
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani