CNA are obiecţii la calitatea mai multor proiecte de acte normative de pe agenda Parlamentului şi Guvernului: Sunt ambiguităţi şi riscuri de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul R. Moldova

Mai multe proiecte de acte normative, de pe agenda Parlamentului şi Guvernului, au fost supuse expertizei anticorupţie, săptămâna aceasta, iar experţii CNA au constatat multiple riscuri de corupţie şi abuzuri în textele documentelor.

Printre proiectele expertizate sunt: proiectul de hotărâre de Guvern privind transmiterea unor bunuri pe de str. A. Mateevici din mun. Chişinău, din administrarea Cancelariei de Stat în administrarea Ministerului Culturii; proiectul de lege care împuterniceşte Curtea de Conturi să facă audit extern la societăţile comerciale din domeniul gazelor naturale, dar şi proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului de concurs pentru ocuparea funcţiei de registrator în domeniul cadastral.

Analizând proiectul de hotărâre de Guvern privind transmiterea unor bunuri pe de str. A. Mateevici din mun. Chişinău, din administrarea Cancelariei de Stat în administrarea Ministerului Culturii, experţii CNA au constatat că, în urma aprobării  proiectului, Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” ar urma să gestioneze patru construcţii şi un teren. Potrivit experţilor, textul proiectului vine în contradicţie cu datele din Registrul bunurilor imobile şi cu prevederile cadrului normativ aferent, iar acest fapt poate conduce la promovarea unor interese private, în detrimentul interesului public.

Experţii CNA atenţionează că promovarea proiectului, în prezenta formulă, ar putea conduce la gestionarea ilegală a proprietăţii publice, iar eventualele abuzuri comise ar putea fi „legalizate”. Totodată, pierderea proprietăţii publice a statului asupra imobilelor propuse transmiterii ar fi ireversibilă. Prin urmare, există riscul ca interesele statului să fie grav prejudiciate. 

Obiecţii au fost formulate şi la proiectul de lege care împuterniceşte Curtea de Conturi să facă audit extern la societăţile comerciale din domeniul gazelor naturale. Din start, proiectul stabileşte norme ce derogă de la cadrul normativ general, fapt ce ar admite interpretări abuzive. Proiectul de lege creează precondiţii ca potenţialii subiecţi ai auditului să recurgă la acte de corupţie pentru a determina funcţionarii să-i scutească de audit sau să-i auditeze nejustificat. Concomitent, există riscul ca agenţii publici responsabili de audit să nu poată fi atraşi la răspundere pentru posibile incidente de integritate sau manifestări de corupţie admise, se menţionează în raport. CNA recomandă o specificare exhaustivă a subiecţilor şi stabilirea unor criterii clare, potrivit cărora aceştia vor fi calificaţi pentru a fi supuşi auditului de conformitate.

Un alt act, supus expertizei, este proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului de concurs pentru ocuparea funcţiei de registrator în domeniul cadastral. În expertiza anticorupţie se menţionează că cerinţele pe care trebuie să le întrunească un candidat fac trimitere la prevederi legale defectuoase, iar acesta este un factor de risc major.

De exemplu: în textul regulamentului se regăseşte expresia „registratorul cadastral trebuie să aibă o reputaţie ireproşabilă”. În normă, însă, nu sunt specificate ce condiţii trebuie să întrunească candidatul pentru această calificare. Astfel, în lipsa unor criterii clare prestabilite, apare riscul ca o persoană sa fie desemnată conform propriilor convingeri ale membrilor Comisiei de concurs, se spune în raport.

Experţii anticorupţie recomandă revizuirea şi excluderea normelor cu potenţial coruptibil reflectate în raportul de expertiză, astfel încât actul normativ să fie aplicat eficient, iar riscurile de corupţie să fie minime.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică