Cleopatra și Pavel Stratan vor susține un concert în Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cleopatra și Pavel Stratan

Concertul va avea loc mâine la ora 19.30 la Théâtre Desjardins. Biletele cu preț redus sunt valabile pentru elevi, studenti și pensionari.

Ala Mândâncanu, preşedintele Comunităţii susține că turneul este mai mult o vacanţă frumoasă de Paşti pentru Cleopatra şi Cezar Stratan, dar şi pentru părinţii acestora. „Comunitatea românească din Montreal, ca şi cea din Toronto, aşteaptă cu nerăbadare venirea artiştilor îndrăgiţi. Vor vizita Niagara, se vor întalni cu copiii din comunitatea românească, vor fi musafirii primarului din Montreal, Gerald Tremblay", a declarat Ala Mândâcanu pentru moldova.org.

Cleopatra a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai tânăr artist care a avut un album propriu la 3 ani, cel mai tanar interpret care a avut, timp de 6 saptamani, un hit aflat pe primul loc la nivel national, cel mai tanar artist care a pimit un onorariu de 10.000 euro pentru o singura piesa, dar și cel mai tanar muzician care a primit 3 premii MTV si cel mai tanar cantaret care a sustinut un concert de 2 ore in fata unui public numeros.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul