Chișinăul redenumește principalul aeroport al țării în cinstea marelui compozitor Eugen Doga

0
Publicat:

Guvernul moldovean a aprobat în cadrul ședinței din 16 iulie o hotărâre care prevede redenumirea Aeroportului Internațional Chișinău în cinstea marelui compozitor Eugen Doga. Decizia a fost luată la peste o lună de la trecerea sa în neființă.

Aeroportul Chișinău va fi redenumit în cinstea lui Eugen Doga. FOTO: Pinterest

 „Moldova poate genera talente extraordinare, talente universale”, a afirmat premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, în timpul ședinței. 

Autoritățile moldovene subliniază că redenumirea aeroportului în onoarea sa este un gest de recunoștință pentru contribuția remarcabilă a lui Eugen Doga la cultura și identitatea națională.

,,Prin promovarea unei personalități culturale de talie mondială, aeroportul devine un simbol nu doar al transportului, ci și al patrimoniului artistic și spiritual moldovenesc. Numele ,,Eugen Doga” poate stârni interesul și curiozitatea turiștilor și vizitatorilor internaționali, contribuind la imaginea culturală a țării. Eugen Doga a fost o figură apreciată de întreaga societate, indiferent de opinii politice sau etnice, un astfel de gest ar putea fi un factor de unitate națională și mândrie comună. Este o practică frecventă la nivel global ca aeroporturile internaționale să poarte numele unor personalități naționale emblematice. Exemple includ Aeroportul „Frederic Chopin” din Varșovia, Aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris sau „John F. Kennedy” din New York. Republica Moldova ar urma astfel un model recunoscut internațional de a celebra valorile naționale”, au menționat responsabilii Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR). 

Îndemnul Maiei Sandu

Luna trecută, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că donează premiul Franz Josef Strauss, în valoare de 10.000 de euro, pentru păstrarea creațiilor compozitorului basarabean Eugen Doga, îndemnând Guvernul să aprobe redenumirea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) în cinstea acestuia.

,,Astăzi am fost în vizită la doamna Natalia Doga, i-am transmis sincere condoleanțe și am vorbit despre moștenirea pe care ne-a lăsat-o Maestrul Eugen Doga.Am discutat despre propunerea de a redenumi Aeroportul Internațional Chișinău în „Aeroportul Eugen Doga” și m-am bucurat să aflu că susține inițiativa. Îndemn Guvernul să aprobe cât mai curând această decizie, ca un gest de recunoștință față de un geniu care a dus numele Moldovei în întreaga lume.De asemenea, voi dona premiul Franz Josef Strauss în valoare de 10.000 de euro, oferit de Fundația Hanns Seidel, pentru a susține procesul de păstrare a creațiilor Maestrului. Totodată, Ministerul Culturii trebuie să elaboreze un plan sustenabil, pe termen mediu și lung, pentru conservarea operei sale în beneficiul generațiilor viitoare”, a notat atunci lidera de la Chișinău pe pagina sa de Facebook.  

Marele compozitor din Republica Moldova, Eugen Doga, cunoscut în toată lumea pentru celebrul vals din filmul ,,Gingașa și tandra mea fiară”, s-a stins din viață în data de 3 iunie la vârsta de 88 de ani, vestea îndoliind întreaga țară vecină.

Două zile mai târziu, Republica Moldova și-a luat rămas-bun de la marele compozitor Eugen Doga. Acesta a fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău, fiind condus pe ultimul drum de rude, colegi de scenă, oficiali și simpli admiratori ai creației sale muzicale.

În semn de omagiu adus lui Eugen Doga, lidera de la Chișinău a decretat ziua de 5 iunie ca zi de doliu național.

Eugen Doga s-a născut în data de 1 martie 1937 în satul Mocra din stânga Nistrului.

De-a lungul vieții, a compus peste 200 de lucrări pentru film și teatru, zeci de piese simfonice, romanțe, lieduri și valsuri nemuritoare. Iar valsul său, compus pentru filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, regizat de Emil Loteanu, este considerat de UNESCO una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului