CHIȘINĂU: Sute de bătrâni sunt lăsaţi de copii şi rude în grija statului

Sute de oameni din Moldova ajung să-şi trăiască bătrâneţele la azil, unii pentru că au fost abandonați de cei dragi, alţii fiind prea săraci sau fără casă. Azilul republican pentru bătrâni şi invalizi din Chişinău a devenit casa a zeci de persoane în etate, a căror poveşti triste te cutremură.

„Nicolae de la azil", aşa s-a recomandat un moşneguţ uscăţiv şi energic pe care l-am întâlnit la Azilul republican pentru bătrâni şi invalizi din Capitală. Ne pofteşte în „casa" lui, camera 410, în care stă de cinci ani. De pe pereţi ne privesc din fotografii numeroasele rude ale bătrânului. „Asta-i fiica Tatiana şi cu ginerele, alături e nepoata Olga. Iata-i şi pe părinţii mei. Şi cea de-a doua soţie...", ne explică bărbatul.

La cei 86 de ani, spune că cel mai mult şi-ar dori să-şi revadă fiica şi nepoata, care s-au mutat în Israel în 1991. „Am fost şi eu acolo, cu gândul să rămân. Vândusem atunci tot în Moldova. Dar n-am mai primit viză de reşedinţă şi am fost nevoit să mă întorc acasă. M-a găzduit un nepot, dar nu ne-am prea înţeles şi aşa am ajuns la azil", povesteşte moş Nicolae. Mărturiseşte că-i place noua casă, deşi nu se prea înţelege cu toată lumea de aici, pentru că e prea activ. „Eu nu pot sta locului. Mă duc la teatru, cânt, mă plimb, ies în oraş", afirmă Nicolae.

Foto: Nicolae spune că a avut o tinerețe frumoasă, dar nu credea că va ajunge la azil

DEPORTAT ÎN SIBERIA
Şi-a trăit din plin viaţa, spune bărbatul, care nu credea să ajungă la mila statului. Pe lângă momentele frumoase, Nicolae îşi aminteşte şi calvarul ce i-a marcat viaţa „În 1941 toată familia mea a fost deportată în Siberia, iar pe 22 ianuarie 1942, tata a fost împuşcat în Sverlovsk", îşi deapănă povestea bărbatul. „E mult de spus. Am fost şi mecanic de locomotivă în Kazahstanul de Sud, apoi, revenit în Moldova, am lucrat în calitate de inginer...", spune bătrânul, bucuros că cineva îl ascultă. Îi povesteşte toate astea şi nepoatei sale, cu care vorbeşte de două ori pe săptămână pe internet. „Noroc de un vecin că are calculator, doar aşa îmi pot vedea fiica şi nepoata", oftează moşul.

Azilul aşteaptă donatori

Azilul de bătrâni din Capitală găzduiește 170 de persoane, deși capacitatea acestuia este de 210 locuri. „Avem foarte multe solicitări, dar clădirea este în reparaţii acum, fiind foarte veche, din 1976", ne-a explicat Gheorghe Gherșteaga, directorul instituţiei. Întreţinerea unui bătrân costă circa 34 de lei pe zi, majoritatea cheltuielilor fiind suportate de stat. „Avem nevoie de mai mulţi bani, dar din cauza sărăciei sunt puţini donatori. Vom lansa un site oficial și poate așa sensibilizăm finanţatorii", a adaugat Gheorghe Gherșteaga.

Bătrânii singuratici se împrietenesc la azil

Singurătatea pare a fi mai uşor de suportat atunci când bătrânii se împrietenesc cu vecinii de culoar. Elena Luchian (69 de ani) este din 2007 la azilul republican. Nu are copii, nici soţ, nici casă. La azil a mai uitat de nevoi, mai ales că aici a făcut cunoştinţă cu persoana care i-a devenit fiinţa cea mai apropiată. „Este şi ea o femeie bătută de soartă. Prietenim de patru ani. Împreună ne sfătuim, mâncăm, ne plimbăm.

Foto: Elena Luchian povestește amintirile din tinerețe

Ne înţelegem foarte bine", povesteşte bătrâna. Spune că este mulţumită de condiţiile pe care i le oferă statul, dar ar dori ca rudele s-o viziteze mai des. Are nostalgia vremurilor din tinereţe. „Am fost bucătăreasă. Cu această meserie am călătorit în diferite oraşe. Sunt bune răciturile şi zeama de la azil, dar uneori aş vrea să mai gătesc şi eu", mărturiseşte femeia, răsfoind un album cu poze de cândva.

Am doi frați care mă mai vizitează. Nu foarte des, dar mai trec pe la mine.
Elena Luchian
Pensionară