CHIŞINĂU: Săptămâna începe cu scumpirea benzinei şi motorinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii companiilor petroliere explică majorarea preţului combustibilului prin evoluţiile de la bursele internaţionale unde petrolul a urcat la circa 114 dolari/barilul.

Începând cu ziua de luni mai multe companii petroliere vor scumpi cu circa 50 de bani pe un litru, preţul benzinei şi motorinei. Astfel costul unui litru de motorină ar putea ajunge la circa 14,9 lei, în timp ce un litru de benzină la aproximativ 15,8 lei.

Victor Jumbei, directorul Lukoil-Moldova spune că benzinăriile companiei vor afişa preţuri modificate pe la mijlocul săptămânii şi majorarea va fi de aproximativ 50 de bani pe litru.

Noua majorare este explicată de petrolişti prin scumpirea preţului de import, care a ajuns la 930-950 dolari pe tonă, atât la motorină, cât şi la benzină.
Comparativ cu începutul anului preţul de import al motorinei a crescut cu circa 90 de dolari pe tonă, ceea ce semnifică o majorare cu 11%.
De la începutul anului curent aceasta este cea de a treia majorare de preţ

Un raport al ANRE constată că în anul 2010, preţul mediu de comercializare cu amănuntul a benzinei (cu TVA) a crescut, faţă de 2009, cu 32,3% (de la 10,15 lei/litrul la l3,43 lei/litrul), a motorinei cu 25% (de la 9,5 lei/litrul la l1,88 lei/litrul), iar a gazelor lichefiate cu 10,4% (de la 4,91 lei/litrul la 6,91 lei/litrul). În cursul anului trecut, preţurile de comercializare cu amănuntul a benzinei au fost modificate de opt ori, a motorinei - de cinci ori şi a gazelor lichefiate - de patru ori, cele mai mai mari preţuri fiind înregistrate în decembrie 2010. În această lună litrul de benzină de tipul A95 costa, în mediu, 14,95 lei, de motorină 13,4 lei, iar de gaze lichefiate - 7,8 lei.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”