CHIŞINĂU: În primul trimestru al anului 2011, alocaţiile bugetare pentru sectorul energetic s-au redus de 7 ori, iar pentru agricultură de trei ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veniturile bugetului public naţional au crescut în primul trei luni ale anului cu 9,7% faţă de perioada similară din 2010, în principal datorită majorării încasărilor din TVA şi accize, iar cheltuielile au urcat cu 2,9%, în condiţiile majorării alocaţiilor pentru educaţie, sănătate şi asistenţă socială.

Conform datelor operative publicate de ministerul Finanţelor, bugetul public naţional a încheiat primul trimestru cu un deficit de 518,5 milioane de lei, în scădere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Taxele şi accizele
aduc bani mai mulţi la buget

Veniturile încasate la bugetul public naţional au însumat 6,12 miliarde lei, cu 9,7% mai mari faţă de anul precedent, în principal ca urmare a creşterii cu 21,2%% a încasărilor din taxa pe valoare adăugată şi cu 45,4% a celor din accize.
Totodată, încasările din contribuţii de asigurări sociale au avansat cu 11,9% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Aceleaşi date ale ministerului Finanţelor arată o scădere a activităţii economice în ţară, ce s-a făcut văzută prin scăderea cu 5% a încasărilor din TVA la mărfurile produse şi la serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova şi cu 16% a încasărilor din impozitul pe venitul din activitatea de întreprinzător.

Bani mai puţini pentru
agricultură şi energetică

Cheltuielile bugetul public naţional s-au situat la 6,64 miliarde lei, în creştere cu 2,9% în termeni nominali.
Creşterea cheltuielilor a fost determinată, în mare parte, de majorarea cu 12,3% a alocaţiilor pentru sănătate, cu 5,9% a celor pentru asistenţă socială şi cu 4,1% pentru educaţie.
Pe de altă parte la unele domenii se atestă o scădere abruptă a cheltuielilor bugetare. Astfel în primul trimestru al anului 2011 pentru activitatea externă s-au alocat cu 62% mai puţini bani ca în aceeaşi perioadă a anului 2010, pentru agricultură de trei ori mai puţin, iar pentru sectorul energetic de 8 ori mai puţine resurse financiare.
Legea bugetului pentru anul 2011 a fost adoptată la finele lunii martie curent, cu o întârziere de aproape jumătate de an.
Veniturile la bugetul public naţional sunt preconizate în sumă de 31,0 miliarde de lei, în creştere cu 12,6% faţă de anul precedent şi cheltuieli în valoare de circa 32,6 miliarde lei, cu 3,3 miliarde mai mari ca în 2010 şi cu un deficit de 1,9% din Produsul Intern Brut. Ponderea cheltuielilor de ordin social în bugetul public naţional se ridică la 70,8 la sută.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică