Chirtoacă laudă gestul poliţistului care a refuzat să vorbească în limba rusă cu un locuitor al Găgăuziei: Asemenea oameni trebuie să fie deputaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, califică gestul poliţistului care a refuzat să vorbească în limba rusă cu un şofer din Găgăuzia drept „cadou foarte frumos” pentru „poetul nepereche al neamului românesc, Mihai Eminescu”.

Dorin Chirtoacă afirmă că asemenea oameni trebuie să ajungă deputaţi în Parlament: „Şi asa, pas cu pas, cu demnitate, de la limba română vom ajunge şi la Unire!”.

„Atenţie, nu este vorba de segregare etnică sau altceva, este vorba despre un minim respect faţă de RM şi populaţia majoritară de aici, faţă de limba română pe care trebuie să o cunoască fiecare cetăţean!”, a scris Dorin Chirtoacă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit liberalului, ar fi corect ca Igor Dodon să-l decoreze pe poliţistul respectiv.

„Dar nu o vei face, pentru că eşti trădător de neam şi ţară, iar mentalitatea ta este exact ca a celui care-şi bate joc de poliţist şi practic nu-l socoate de om. Chiar dacă am admite că rusa este „a doua” după română, aceasta presupune automat că româna trebuie cunoscută. Dar nu cum o face „deşteptul” din automobil care după ce încalcă legea, se preface că nu înţelege româna”, a adăugat Chirtoacă.

Un poliţist din Republica Moldova a refuzat să vorbească în limba rusă cu un locuitor al autonomiei Găgăuze, după ce acesta, fiind la volanul unei maşini, a fost tras pe dreapta de către omul legii care i-a cerut actele la control.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews