Chirtoacă, interzis în Transnistria de către autorităţile separatiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a primit o interdicţie de intrare în regiunea transnistreană pentru următorii trei ani. Interdicţia i-a fost aplicată de către autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol.

Chirtoacă nu a precizat motivele aplicării interdicţiei respective, însă cel mai probabil aceasta i-a fost aplicată în urma tentativelor reprezentanţilor AUR Moldova, din vara acestui an, de a intra în regiunea transnistreană pentru a face agitaţie electorală în contextul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

„Despre interdicţie am aflat pe 19 septembrie, pe podul dintre Rezina şi Râbniţa, fiindu-mi reţinute actele timp de 2 ore şi impiedicată trecerea în stânga Nistrului de reprezentanţii regimului separatist neconstituţional. În cazul în care voi mai încerca să ajung în regiunea transnistreană, scrie, că urmează să fiu deportat”, a scris Dorin Chirtoacă pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică