Chipsurile şi gumele, tăiate din meniul copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chipsurile, hamburgerii și covrigeii sărați sunt printre aplimentele interzise de Ministerul Sănătății

După ce a fost interzisă comercializarea fast-food-urilor în şcoli, grădiniţe şi în apropierea acestora, Ministerul Sănătăţii a întocmit o listă cu alimentele nerecomandate copiilor.

Este vorba, în primul rând, de produsele cu un conţinut ridicat de zahăr, cum ar fi caramelele, ciocolata, prăjiturile şi brânzica glazurată.

Sunt nesănătoase şi gustările cu multe grăsimi (chipsuri, hamburgeri, gogoşi, pizza, cartofi prăjiţi, brânză topită, mezeluri), precum şi cele sărate - covrigei, sticksuri, snacksuri, alune.

Pe lista neagră au ajuns şi mâncărurile cu aditivi alimentari şi băuturile energizante, inclusiv guma de mestecat, produsele de preparare rapidă şi cafeaua. De asemenea, au fost interzise condumentele: oţet, muştar, piper, hrean, ketchup, ardei iute.

Prin această măsură, autorităţile îşi propun să-i înveţe pe copii să mănânce sănătos şi să prevină boli precum diabetul zaharat, obezitatea sau cele cardiovasculare în rândul micuţilor.

Potrivit unei legi aprobate în aprilie, agenţii economici care vând astfel de produse vor trebui să-şi mute tarabele la o distanţă de cel puţin 100 de metri de şcoli şi grădiniţe.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”