Cetăţenii Republicii Moldova vor un preşedinte prorus şi un premier proeuropean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare parte din cetăţenii Republicii Moldova consideră că lucrurile din ţara noastră şi din întreaga lume se desfăşoară într-o direcţie greşită. Moldovenii şi-au pierdut încrederea atât în Guvern şi Parlament, cât şi în partidele politice.

La sondajul BOP au participat 1.160 de persoane cu vârsta de peste 18 ani din 164 de localităţi ale ţării, cu excepţia teritoriului transnistrean. Aceştia îl vor preşedinte de ţară pe liderul Partidului Nostru,Renato Usatîi, şi sunt absolut împotrivă ca oligarhul Vladimir Plahotniuc să ocupe această funcţie, arată datele Barometrului de Opinie (BOP) făcut public marţi, 8 decembrie.

Lucrurile se desfăşoară într-o direcţie greşită în Republica Moldova şi în întreaga lume

Oamenii care au participat la sondaj au prognoze pesimiste pentru viitorul ţării noastre. 88% din respondenţi cred că în ţara noastră lucrurile merg într-o direcţie greşită. Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice (IPP) a precizat că acesta este cel mai negativ rezultat înregistrat în ultimii 17 ani. Astfel, doar 8 % din respondenţi cred că lucrurile merg într-o direcţie bună. Moldovenii percep la fel de negativ şi direcţia de dezvoltare din întreaga lume. 65% dintre respondenţi cred că direcţia de evoluţie a lucrurilor în lume este greşită.

Niciun cetăţean nu este foarte mulţumit de situaţia economică a ţării

Datele BOP arată că 56% din respondenţi nu sunt deloc mulţumiţi de situaţia economică actuală din Republica Moldova, 30% nu sunt prea mulţumiţi, în timp ce nimeni nu a specificat că ar fi foarte mulţumit.

În prezent, oamenii sunt îngrijoraţi cel mai mult de sărăcie, lucru confirmat de 26% din respondenţi. De asemenea, 18% sunt îngrijoraţi de preţuri, 18% - de viitorul copiilor, 11% - de nivelul de corupţie, 8% - de criza financiară. În linii generale, doar 1% din populaţie este foarte mulţumit de nivelul de trai, pe când 18% sunt foarte nemulţumiţi de acest lucru.

Totodată, 32% din respondenţi spun că veniturile actuale nu le ajung nici pentru strictul necesar, 41% spun că acestea sunt suficiente pentru strictul necesar şi doar 1% reuşeşte să aibă tot ce îi trebuie fără a se limita la ceva.

Întrebaţi cine se fac vinovaţi de problemele apărute la Banca de Economii a Moldovei, Banca Socială şi Unibank, 46% dintre respondeţi au spus că Vlad Filat, 37% au răspuns că vinovat este Vlad Plahotniuc, 14% l-au învinuit pe Ilan Shor şi doar 1% din respondenţi au dat vina pe Banca Naţională a Moldovei.

Oamenii cred în biserică, nu în Parlament

Datele IPP arată că cetăţenii Republicii Moldova nu mai cred nici în Guvern, nici în partide politice, nici în justiţie. Astfel, 66% dintre oamenii care au participat la sondaj nu cred deloc în Guvern, 67% nu cred deloc în Parlament, 77% nu cred deloc în preşedintele ţării, 60% nu cred deloc în partidele politice, iar 47% nu cred deloc în Centrul Naţional Anticorupţie.

Totuşi, dacă ar fi să aleagă un politician mai demn de încredere, acesta ar fi Renato Usatîi. Liderul partidului politic Partidul Nostru rămâne a fi personalitatea politică care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor (11% din respondenţi). Pe locul doi se află Igor Dodon (6%), iar pe locul trei - Maia Sandu (5%). Cele mai slabe rezutate le-au înregistrat politicienii proeuropeni: Oazu Nantoi - 1%, Vlad Filat - 1%, Mihai Ghimpu - 1%, Dorin Chirtoacă - 2%, Marian Lupu - 4%.

Partidele proeuropene se bucură de o încredere tot mai mică din partea cetăţenilor, arată datele BOP. Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova, 16% din respondenţi ar vota pentru Partidul Nostru, 12% - pentru Platforma Demnitate şi Adevăr, 10% - pentru PSRM, 7% - pentru PCRM, 7% - PPEM, 6% - PDM, 5% - PL şi 2% - PLDM.

Totodată, 44% din respondenţi nu ar vota în niciun caz pentru PLDM, 30% nu ar vota în niciun caz pentru PL şi 27% nu ar vota nicidecum pentru PDM.

Sondajul mai arată că dacă cetăţenii ar putea alege preşedintele ţării, cei mai mulţi şi-ar da votul pentru Renato Usatîi (11%). De asemenea, 8% ar vota pentru Igor Dodon şi 6% - pentru Maia Sandu. Întrebaţi cine nu trebuie să fie ales în această funcţie în niciun caz, cei mai mulţi rspondenţi au răspuns Vladimir Plahotniuc (58%). În această listă, oligarhul este urmat de Vlad Filat (41%), Vladimir Voronin (27%) şi Mihai Ghimpu (21%).

Moldovenii au gusturi împărţite şi atunci când este vorba despre candidatul la funcţia de premier. Astfel, 10% o vor în această funcţie pe Maia Sandu, 8% - pe Iurie Leancă şi 6% - pe Igor Dodon.

În schimb, oamenii au mai multă încredere în lăcaşurile sfinte. Astfel, 38% dintre respondenţi au spus că au foarte multă încredere în biserică.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat