Cercetători ştiinţifici din R. Moldova au primit premii de la Academia Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei cercetători din Republica Moldova au primit premii ale Academiei Române pentru meritul de a fi „contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti” se arată într-un comunicat de presă al Academiei Române, informează IPN.

Dorin Lozovanu de la Academia de Ştiinţe a Moldovei a primit premiul „Mihail Kogălniceanu“ pentru lucrarea „Populaţia românească din Peninsula Balcanică”. Valentin Burlacu, şeful Secţiei istorie şi artă militară, de la Agenţia pentru Ştiinţă şi Memorie Militară din Chişinău, a primit premiul „Nicolae Iorga“ pentru lucrarea „Unirea Basarabiei cu România şi recunoaşterea ei internaţională”. Cercetătoarea Maria Duca a primit un premiu pentru lucrarea „Cercetări privind floarea soarelui în Republica Moldova”.

Academia Română acordă premii unor oameni de ştiinţă din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti. Propunerile pentru acordarea premiilor anuale se fac de către institutele de cercetare ştiinţifică, de către universităţi sau de către membrii Academiei Române până la data de 1 septembrie a anului calendaristic următor prezentării publice a lucrării şi se înaintează secţiilor ştiinţifice ale Academiei Române, care desemnează membrii juriului. Premiile sunt acordate în funcţie de originalitatea fiecărei lucrări propuse, contribuţia acesteia la domeniul respectiv şi impactul asupra domeniului la nivel naţional. Durata întregii proceduri de propunere, evaluare, dezbatere şi decizie este de doi ani. Astfel, în luna decembrie a acestui an, au fost decernate premiile pentru anul 2019, în cadrul unei şedinţe solemnă a Adunării Generale a Academiei Române.

În total, Academia Română a acordat premii la secţiile de filologie şi literatură, de ştiinţe istorice şi arheologie, de ştiinţe matematice, de ştiinţe fizice, de ştiinţe chimice, ştiinţe biologice, ştiinţe geonomice, ştiinţe tehnice, ştiinţe agricole si silvice, ştiinţe medicale ştiinţe economice, juridice si sociologie, la filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, la arte, arhitectură şi audiovizual şi la ştiinţa şi tehnologia informaţiei.

Cercetătorii moldoveni au fost premiaţi în domeniile Ştiinţe istorice şi arheologice (Dorin Lozovanu şi Valentin Burlacu) şi Ştiinţe agricole şi silvice (Maria Duca).

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat