CEDO va urgenta examinarea plângerilor privind detenţia Iuliei Timoşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Timoşenko

Curtea de la Strasbourg a decis să acorde prioritate cauzei fostului premier al ucrainei, Iulia Timoşenko, contra Ucrainei, din cauza seriozităţii şi sensibilităţii acuzaţiilor înaintate.

Cererea ei a fost înaintată la CEDO la 10 august 2011. Fostul premier al Ucrainei pretinde că acuzarea şi detenţia ei sunt motivate politic, că nu există un remediu judiciar privind legalitatea detenţiei în Penitenciarul nr. 13 din Kiev (acolo unde se află Iulia Timoșenko - n.r.), iar condiţiile sale de detenţie sunt inadecvate.

Iulia Timoșenko, VINOVATĂ în dosarul gazelor

Unde ajung banii fostului premier Iulia Timoșenko

Iulia Timoşenko, supusă unui control medical în afara penitenciarului

În octombrie 2011, o instanță de la Kiev a declarat-o vinovată pe Iulia Timoșenko în dosarul legat de semnarea contractului pentru gazul rusesc livrat Ucrainei.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort