CEC s-a autosesizat în legătură cu buletinele de vot apărute pe reţelele de socializare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Comisia Electorală Centrală (CEC) s-a autosesizat pe marginea subiectului despre apariţia pe reţelele de socializare a informaţiilor şi fotografiei ce prezintă buletinul de vot pe care a fost aplicată ştampila „Votat” în dreptul candidatului Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al CEC, conform informaţiei de pe buletinul de vot, acesta ar fi destinat alegătorilor din secţia de votare deschisă în oraşul Kursk, Federaţia Rusă. 

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a comunicat Comisiei că acesta reprezintă un fals, dat fiind faptul că până la acest moment, documentele electorale, inclusiv buletinele de vot, nu au fost deschise de către membrii biroului electoral respectiv. Acest lucru urmează să aibă loc pe parcursul zilei de astăzi, 29 octombrie.

Alina Russu, preşedinta CEC, a calificat aceste acţiuni drept o intimidare a procesului electoral din Moldova.

Totodată, CEC informează că a sesizat organele competente pentru elucidarea acestui caz, inclusiv Serviciul Informaţie şi Securitate. Cu detalii suplimentare Comisia va reveni ulterior.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026