CEC a stabilit alegeri locale noi în două localităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În localitatea Leuşeni, din raionul Hânceşti, şi Voloviţa, din raionul Soroca, pe 20 mai 2018 vor avea loc alegeri locale noi. Decizii în acest sens a aprobat vineri, 20 octombrie, Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.

Preşedintele CEC, Alina Russu, a declarat că în cele două localităţi funcţiile de primari au devenit vacante după ce edilii şi-au anunţat demisia.

Sergiu Gurduza, membru CEC, a propus ca pe viitor în prezentarea hotărârilor să se indice apartenenţa politică a primarilor şi faptul dacă după demisie au aderat la un alt partid şi care este acesta. Propunerea însă nu a fost susţinută.

Cele două localităţi sunt primele pentru care CEC a stabilit alegeri locale noi în primăvară.

În baza unor decizii anterioare, în data de 19 noiembrie alegeri locale noi vor avea loc în următoarele localităţi: comuna Zârneşti, raionul Cahul, satul Fundurii Noi, raionul Glodeni, comuna Ştefăneşti, raionul Floreşti, comuna Plopi, raionul Cantemir, comuna Sărăteni, raionul Leova, comuna Ghiliceni, raionul Teleneşti, comuna Lăpuşna, raionul Hânceşti, oraşul Sângera, municipiul Chişinău, comuna Berlinţi, raionul Briceni şi satul Căpriana, raionul Străşeni.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent