CEC a respins pentru a doua oară înregistrarea grupului de iniţiativă privind abrogarea sistemului mixt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Electorală Centrală a respins luni, 12 martie, cererea de înregistrare a celui de al doilea grup de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ privind abrogarea legii prin care a fost adoptat sistemul mixt de vot. Şedinţa, la care au participat şi membrii grupului de iniţiativă, s-a petrecut cu scântei, iar după votul membrilor CEC, aceştia au scandat „Ruşine!” şi „Demisia!”, transmite IPN.

Preşedinta CEC, Alina Russu, a declarat în cadrul şedinţei, că la verificarea corespunderii datelor de identitate înscrise în lista membrilor grupului de iniţiativă cu cele din declaraţiile şi actele de identitate prezentate sub formă de copie, în 126 de cazuri au fost constatate abateri.

În 71 de cazuri au fost prezentate date incomplete sau eronate – IDNP-ul nu a fost corect indicat în lista membrilor grupului de iniţiativă, declaraţia nu a fost scrisă citeţ, actul de identitate prezentat sub formă de copie a fost indescifrabil etc. În 47 de cazuri nu au corespuns semnăturile din listă, din buletinele de identitate şi din declaraţii. Alina Russu a făcut referire şi la unele prevederi legale, potrivit cărora, modificări electorale nu pot avea loc cu cel puţin un an înainte de alegerile parlamentare.

Decizia privind respingerea înregistrării grupului de iniţiativă a fost susţinută de către şase membri CEC, două voturi au fost împotriva, iar un membru nu se afla în sală în timpul votului. S

ergiu Gurduza, membru CEC, a avut o opinie separată pe marginea deciziei, pe care o va prezenta ulterior. El a spus că argumentele expuse în decizie de către preşedintele CEC nu sunt întemeiate, iar grupul de iniţiativă trebuia înregistrat. Şi Vladimir Şarban, un alt membri al Comisiei, a spus că CEC a luat o decizie incorectă, respingând înregistrarea grupului de iniţiativă.

Prima cerere de înregistrare a grupul de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican a fost respinsă de către CEC acum două luni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete