CEC a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale din Lingura şi Coşerniţa. PD şi PSRM au obţinut cele mai multe mandate de consilier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi pentru alegerea consilierilor din satele Lingura (raionul Cantemir) şi Coşerniţa (raionul Criuleni). Scrutinul a avut loc duminică, 15 noiembrie.

La Lingura, cele mai multe mandate au fost obţinute de reprezentanţii Partidului Democrat din Moldova, iar la Coşerniţa - de Partidul Socialiştilor.

În satul Lingura, şase mandate în Consiliul comunal au fost obţinute de reprezentanţii PD, patru mandate – de către PLDM şi un mandat a fost obţinut de reprezentantul PCRM. Pentru funcţia de consilier au mai candidat reprezentanţi ai PL şi PPEM, însă aceştia nu au întrunit numărul de voturi necesar şi nu au obţinut niciun mandat. În comuna Lingura au participat la vot aproape 47% din alegători.

În satul Coşerniţa, reprezentanţii democraţilor şi socialiştilor au obţinut fiecare câte cinci mandate în Consiliul sătesc, iar PCRM a obţinut un mandat. În această localitate au participat la vot peste 51% din persoanele cu drept de vot.

Amintim că scrutinul electoral a avut loc din cauza că după alegerile locale generale din iunie curent, nici la a treia şedinţă de constituire nu a fost asigurată prezenţa majorităţii consilierilor aleşi şi, potrivit Legii privind administraţia publică locală, consiliile locale respective se consideră dizolvate de drept.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală