Ce spune Dorin Cimil despre o eventuală demisie a membrilor CEC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Cimil

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale Dorin Cimil recunoaşte că există discuţii privind demisia actualei componenţe CEC. Şeful instituţiei spune că lui personal nimeni nu i-a sugerat să-şi dea demisia, însă nu se poate pronunţa şi pentru ceilalţi membri CEC. Mandatul actualei componenţe CEC expiră la finalul lunii iunie, însă potrivit legii, mandatul membrilor poate fi prelungit cu cel mult 90 de zile, notează IPN.

După ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora factorii politici ar pune presiune asupra unor membri CEC ca aceştia să-şi dea demisia – şi să zădărnicească astfel buna desfăşurare a scrutinului – preşedintele CEC şi-a exprimat speranţa că actuala componenţă CEC îşi va duce mandatul până la final.

„Eu personal nu am fost contactat ca să-mi dau demisia, dar discuţii pe interior la acest subiect au existat. Deocamdată nu s-a ajuns la demisia in corpore sau la demisia unor membri. Ce urmează să facă membrii CEC pe viitor, ţine de obrazul şi de responsabilitatea fiecăruia şi de datoria de a-şi duce mandatul până la final”, a spus Dorin Cimil în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Preşedintele CEC spune că în prezent există presiune asupra instituţiei atât din partea societăţii, în contextul deciziei privind numărul secţiilor de vot pentru diaspora, cât şi din partea Guvernului, care nu oferă certitudine privind finanţarea integrală a scrutinului.

„Există presiune din partea alegătorilor şi acest lucru este corect. Oamenii îşi manifestă nemulţumirea, spiritul civic. Această presiune s-a resimţit şi în timpul şedinţei CEC. Actorii politici fac presiune pe domeniul lor de activitate, nu adoptă legi, nu vin la consultările cu noi, nu acordă nici bani şi nici garanţii că banii vor fi alocaţi, fonduri de care avem nevoie pentru buna desfăşurare a scrutinului”, a mai spus Dorin Cimil.

La ora 15, Comisia Electorală Centrală urmează să examineze proiectul de hotărâre privind revizuirea deciziei de sâmbătă, când s-a aprobat numărul de 139 de secţii de vot deschise pentru cetăţenii Republicii Moldova din străinătate. Numărul este similar celui de la alegerile prezidenţiale, în pofida faptului că un număr record de moldoveni din diaspora – peste 100 de mii – s-au înregistrat în prealabil.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie