Ce spun deputaţii despre demisia procurorului general al Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demisia procurorului general constituie un gest corect şi de responsabilitate. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

„Reforma Procuraturii este un pas important, iar noua Lege cu privire la Procuratură aduce un element de calitate. Demisia lui Corneliu Gurin vine în contextul acestei legi. A fost dreptul său să-şi dea demisia. Misiunea sa a fost încheiată odată cu votarea noii legi. Vom vedea ce va urma în continuare”, a declarat deputatul PL, Roman Boţan.

Şi deputatul din Platforma social-democrată, Igor Vremea, consideră că Gurin a făcut un gest chibzuit. „Noi am susţinut cererea de demisie. Corneliu Gurin şi-a îndeplinit misiunea privind reforma în Procuratură. Restructurarea instituţiei trebuie să pornească de la cap, de aceea demisia procurorului general este binevenită”, a spus fostul comunist.

Deputatul PLDM Valeriu Ghileţchi susţine că procurorul general nu a avut de ales. „În alte condiţii, Corneliu Gurin, putea să rămână până ce era numit un alt procuror general. Dar în condiţiile actuale, când există şi presiunea străzii şi a societăţii, nu a avut de ales”, a opinat liberal-democratul.

Sergiu Sîrbu, deputat PDM, consideră că Gurin ar fi trebuit să mai rămână. „Consider că în societate există o ipoteză greşită că de procurorul general depinde soluţionarea tuturor problemelor din sistem. Gurin ar fi putut să mai rămână, dar noi i-am respectat decizia”, a declarat Sârbu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova