Ce spun deputaţii despre asumarea răspunderii de către Guvernul Sandu privind modificarea Legii Procuraturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Deputatul democrat Nicolae Ciubuc este de părere că decizia ministrei justiţiei de a anula rezultatul concursului pentru funcţia de procuror general este un eşec total. Democratul afirmă că, deşi majoritatea parlamentară a promis că instituţiile statului vor fi depolitizate, în continuare asistăm la o politizare excesivă a acestora, transmite IPN.

Şi deputatul socialist Grigore Novac susţine că prin această decizie se vede clar o imixtiune a puterii executive în cea judecătorească. Alexandru Slusari, deputat PPDA, spune că votul în cadrul comisiei de preselecţie a candidaţilor a fost viciat de unul dintre membri şi că gestul Maiei Sandu este unul de asumare politică.

„Acest concurs care a fost anulat astăzi se încadrează perfect în acel şir de încercări ale actualei guvernări de a-şi instaura persoane docile şi de a politiza în continuare instituţiile. Regretabil e că doar acum ne-am amintit de principiul separării puterilor în stat, deşi acest lucru noi l-am sesizat încă la etapa când a fost promovată modificarea la Legea cu privire la Procuratură”, a declarat Nicolae Ciubuc în cadrul emisiunii de miercuri seara „Butonul roşu” de la postul public Moldova 1.

Deputatul socialist Grigore Novac susţine că prin decizia de anulare a rezultatelor concursului pentru funcţia de procuror general şi asumarea de răspundere din partea Guvernului pentru Legea Procuraturii se vede clar o imixtiune a puterii executive în puterea judecătorească. Parlamentarul spune că acel concurs a fost organizat sub egida ministrei justiţiei şi membrii comisiei de preselecţie nu pot fi suspectaţi că sunt simpatizanţii unor sau altor partide politice. „Se încearcă a controla politic Procuratura Generală, este o imixtiune clară şi se doreşte ca un anume candidat din cei care au concurat să fie procuror general, evitând concursul”, a spus Grigore Novac.

Vicepreşedintele Parlamentului Alexandru Slusari, deputat PPDA, spune că, după schimbarea puterii, mulţi deputaţi au avut dubii în legătură cu organizarea concursurilor pentru diferite funcţii publice în condiţiile când instituţiile statului erau capturate. Alexandru Slusari spune că de nenumărate ori a propus ca să fie numite anumite persoane prin asumare politică. „Toate concursurile pe care le-am avut, cu părere de rău, au eşuat. Noi am văzut concursul pentru şeful CNA când patru membri ai Comisiei juridice din partea PSRM au dat punctaj maximal candidatului care a câştigat. Am văzut şi alte concursuri. Când noi am mers cu asumări politice, de bine, de rău mecanismul funcţionează, când am avut concursuri – vedem că de fiecare dată punctajul este viciat. (...) Gestul pe care l-a făcut prim-ministra Maia Sandu este o asumare politică”, a menţionat politicianul.

Editorialistul Nicolae Negru spune că nu înţelege de ce socialiştii se revoltă acum, când Guvernul a anunţat asumarea de răspundere pe modificarea Legii Procuraturii din moment ce socialiştii anterior au acceptat o imixtiune a politicului în procesul de selectare a procurorului general – atunci când a fost creată comisia de preselecţie, care nu este prevăzută de legislaţie. „PDM s-a adresat la Curtea Constituţională, însă CC a zis că e totul normal şi nu a intervenit. Acum, Maia Sandu a mers exact în spiritul acelei decizii, acelui proiect şi nimic nu se schimbă. Acum puteţi să vă adresaţi la CC şi mă mir cum o să intervină acum Curtea Constituţională pentru că s-a mers de la bun început pe o cale greşită”, a declarat jurnalistul.

Miercuri, 6 noiembrie, ministra justiţiei, Olesea Stamate, a anunţat că va emite un ordin prin care va anula rezultatul concursului pentru funcţia de procuror general motivând că membrii comisiei de preselecţie au primit informaţii suplimentare referitoare la unii candidaţi. Ulterior, prim-ministra Maia Sandu a anunţat că Guvernul îşi asumă răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii şi acest subiect urmează să fie discutat în Parlament. 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux