Ce se întâmplă dacă Guvernul nu este învestit din prima încercare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova poate propune repetat aceeaşi candidatură la funcţia de prim-ministru sau poate veni cu o altă candidatură în cazul în care la prima încercare de învestire a Guvernului Parlamentul îi acordă vot de neîncredere.

Precizarea a fost făcută de către şeful Direcţiei drept a Preşedinţiei Republicii Moldova, Alexandru Ohotnicov, contactat de IPN.

Ohotnicov a spus că rămâne la discreţia şefului statului să înainteze aceeaşi candidatură sau alta, bineînţeles după consultările cu fracţiunile parlamentare. „La a doua încercare, şeful statului nu trebuie să tărăgăneze cu numirea noului candidat. Dacă mâine Guvernul nu va acumula numărul necesar de voturi, atunci preşedintele trece la consultări cu fracţiunile parlamentare şi desemnează altă candidatură sau aceeaşi. Termenul de 15 zile pentru prezentarea programului de activitate al Guvernului rămâne valabil”, a spus Alexandru Ohotnicov.

Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, „în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul”. Parlamentul poate fi dizolvat şi dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!