CE recomandă începerea negocierilor pentru aderarea R. Moldova și a Ucrainei la UE. Reacția Maiei Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană recomandă țărilor membre UE să inițieze negocierile de aderare a Republicii Moldova și a Ucrainei la blocul comunitar. Liderii de la Chișinău califică decizia drept o recunoaștere a eforturilor depuse pentru integrare.

Statele UE vor iniția negocierile pentru aderarea Moldovei și a Ucrainei. Foto: EPA-EFE

Lidera de la Chișinău, Maia Sandu, susține că hotărârea europeană reprezintă o recunoaștere a efortului depus de moldoveni privind transformarea țării lor.

,,Zi importantă pentru viitorul Moldovei - Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Acest pas este o recunoaștere a efortului nostru comun - al instituțiilor statului, care muncesc pentru a transforma țara, precum și al cetățenilor, care aleg pacea, democrația și dezvoltarea. Raportul Comisiei Europene confirmă că Moldova a făcut în ultimul an reforme serioase care pregătesc țara noastră de a deveni un stat european și necesare pentru a îmbunătăți viața tuturor cetățenilor”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Președinta Republicii Moldova a ținut să sublinieze că decizia finală privind începerea negocierilor cu țara sa ,,va fi luată de către statele membre la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie".

"Decizia de azi a Comisiei Europene ne încurajează și ne responsabilizează să continuăm lucrurile începute: să facem Moldova mai puternică, un stat care asigură pacea acasă și contribuie la securitatea regională și are grijă de bunăstarea cetățenilor săi. E mult de lucru. Drumul pe care am ales să mergem este plin de provocări. Nu ne sperie munca, iar obiectivul nostru este ca Moldova să fie gata să adere la UE până în 2030. Republica Moldova în Uniunea Europeană este unica noastră șansă de a garanta un viitor al păcii, libertății și prosperității pentru întreaga țară”, a punctat Maia Sandu.

Iar premierul moldovean, Dorin Recean, a precizat că până în ziua în care Republica Moldova va deveni membră UE este nevoie de multă muncă. ,,Recomandarea pozitivă a Comisiei vine la un an și jumătate după ce Moldova a depus cererea de aderare la UE, timp în care am consolidat aspirațiile noastre europene, reunindu-ne pentru Adunarea „Moldova Europeană”, și am format legături și mai puternice cu familia de state europene, organizând Summitul Comunității Politice Europene.Anunțul Comisiei însă, nu trebuie privit ca o realizare finală. Noi va trebuie să continuăm să muncim cu o intensitate și mai mare până vom deveni membri deplini ai Uniunii Europene. Este și principalul punct de referință pentru discuția șefilor de state și guverne la Consiliul European din decembrie, când va fi luată decizia finală privind deschiderea negocierilor”, a notat șeful Cabinetului de miniștri.

Potrivit presei străine, negocierile ar putea începe în 2024, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare. Nu există un interval de timp pentru finalizarea acestor negocieri. De exemplu, negocierile dintre Turcia și UE privind aderarea la organizația internațională au început în 2005. Până în prezent, problemele privind 16 din 35 de puncte ale așa-numitului dosar de negociere nu au fost rezolvate, întrucât părțile nu se pot pune de acord asupra unor chestiuni precum, de exemplu, problema Ciprului.

La 28 februarie 2022, președintele Ucrainei Vladimir Zelensky a semnat o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Șefii de stat și de guvern ai UE, la summitul de la Bruxelles din 23 iunie același an, au aprobat acordarea statutului de candidat Ucrainei și Moldovei pentru aderarea la comunitate. Pentru a începe procesul de negociere, țările trebuie să îndeplinească o serie de condiții, inclusiv reforme. Între timp, țara a fost amenințată de mai multe ori de Kremlin cu scenariul ucrainean. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie