Ce cadouri obişnuieşte Igor Dodon să-i ofere lui Aleksandr Lukaşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a dezvăluit ce cadouri obişnuieşte să-i facă Igor Dodon de ziua sa de naştere. Potrivit liderului de la Minsk, preşedintele moldovean îi oferă de fiecare dată o singură sticlă de coniac „pentru că ştie că eu nu sunt consumator de alcool”.

Aleksandr Lukaşenko a declarat, într-un interviu pentru presa din Ucraina, că poate bea un pic de alcool doar în două cazuri excepţionale - când se întâlneşte cu alţi şefi de state care insistă să ciocneasca împreună un pahar cu tărie sau când se află în compania unor femei, dând de înţeles că nu e chiar etic când femeile consumă alcool, în timp ce bărbatul, mai ales un preşedinte de ţară, stă într-o parte şi le priveşte „treaz” şi ca „un rege”.

Totuşi, liderul de la Minsk a accentuat că nu-i place să sărbătorească ziua sa de naştere, subliniind că „pentru mine asta nu e o sărbătoare”.

Preşedintele belarus susţine că în primul rând primeşte de ziua sa de naştere flori, iar Reşedinţa prezidenţială se transformă „într-un cimitir”, la cât de mare e numărul acestora.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort