CCM, sesizată privind dreptul de a primi un salariu cel puţin egal cu minimul de existenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO spuntik.md

Fracţiunea parlamentară a Partidului Acţiune şi Solidaritate înaintează o sesizare la Curtea Constituţională prin care solicită o opinie cu privire la dreptul cetăţenilor de a primi un salariu minim cel puţin egal cu minimul de existenţă. De asemenea, deputaţii PAS afirmă că vor înregistra un proiect de lege prin care vor propune majorarea salariului minim, transmite IPN.

„Solicităm înaltei Curţi să stabilească dacă este constituţional ca oamenii să primească astăzi salarii care să nu le ajungă nici măcar pentru necesităţile lor de bază – pentru hrană, îmbrăcăminte, alimentaţie sau pentru îngrijiri medicale. Facem acest pas pentru că sunt mii de oameni în această ţară care muncesc şi primesc un salariu minim, mai mic decât minimul de existenţă”, a declarat deputatul Dan Perciun într-un briefing de presă.

Deputatul a menţionat că majoritatea dintre aceşti salariaţi muncesc la stat, făcând munci esenţiale, în calitate de bucătari, şoferi, îngrijitori de încăperi etc. Pentru munca prestată încasează salarii nete mai mici de 2.235 de lei. Astfel, o oră de muncă a acestor oameni este remunerată cu mai puţin de 12 lei.

Potrivit lui, există un coş minim de drepturi, care trebuie asigurat de stat, indiferent de capacităţile economice de moment. În opinia fracţiunii PAS, salariul minim ar trebui să constituie cel puţin patru mii de lei.

„Primul pas pe care îl facem – mergem la Curtea Constituţională să vedem dacă din punct e vedere constituţional putem construi acest argument şi dacă Curtea ne dă dreptate. Şi, indiferent de decizia Curţii, vom veni cu un proiect de lege care să modifice salariul minim în Republica Moldova, modul de calculare a acestuia, să se facă ordine în acest domeniu”, a mai spus Dan Perciun.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG