CCM: Numirea Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului este neconstituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO constcourt.md Sergiu Sîrbu prezintă în faţa Înaltei Curţi sesizarea PDM cu privire la constituţionalitatea şedinţei Parlamentului din 8 iunie

Curtea Constituţională a declarat „neconstituţională Hotărârea adoptată de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a din 8 iunie 2019 pentru alegerea doamnei Zinaida Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului”.

De asemenea, „se declară neconstituţionale, ab initio, actele legislative (legile, hotărârile) adoptate de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a la data de 8 iunie 2019 şi ulterior. Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă emis de CC.

Vicepreşedintele PDM Andrian Candu a anunţat că democraţii au pregătit sesizările necesare către Curtea Constituţională pentru a ataca toate deciziile adoptate sâmbătă, 8 iunie, de Parlamentul Republicii Moldova, convocat de deputaţii Blocului ACUM şi cei din PSRM.

Deputaţii Blocului ACUM şi cei din Partidul Socialiştilor s-au înţeles cu privire la crearea unei majorităţi parlamentare şi au anunţat convocarea şedinţei Parlamentului pentru ziua de sâmbătă, 8 iunie, ora 12.30. Anunţul vine în contextul în care Curtea Constituţională a decis că data limită a formării unei majorităţi este de 7 iunie. Din acest motiv, Democraţii lui Vlad Plahotniuc au anunţat că şedinţa este neconstituţională.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”