Câţi deputaţi vor face parte din cele două fracţiuni ale Blocului ACUM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Blocului ACUM Vladimir Bolea spune că, urmare a constituirii a două fracţiuni din rândul deputaţilor aleşi pe lista Blocului electoral ACUM, o fracţiune va avea 14 parlamentari, iar cealaltă – 12. Anunţul a fost făcut în cadrul emisiunii „Reflector analitic” de la postul de televiziune Accent TV, transmite IPN.

Deputatul menţionează că la etapa actuală nu s-a schimbat nimic în percepţia blocului ACUM la nivel de credibilitate în raport cu Partidul Socialiştilor sau Partidul Democrat, astfel ca blocul să îşi schimbe retorica şi să înceapă negocierile directe cu acestea. În opinia lui, nu există retorică pre-electorală şi post-electorală: „dacă vorbeşti un adevăr, el este acelaşi şi permanent”.

„Faptele pe care le facem noi acum nu înseamnă nimic altceva decât o modalitate prin care noi încercăm, pe platformă de Parlament, să începem nişte discuţii cu jucătorii politici din legislativ, care au declarat sus şi tare că unicele lor interese sunt prosperitatea Republicii Moldova. Dar, ca să prospere această ţară, este nevoie de un stat de drept care lipseşte cu desăvârşire la etapa actuală”, afirmă Vladimir Bolea.

Deputatul spune că blocul a venit cu oferta de Guvern minoritar pentru toţi parlamentarii. Potrivit lui, discuţiile vor fi purtate pe platforma parlamentară.

Juristul Partidului Socialiştilor, Fadei Nagacevschi, speră că discuţiile pe care le-a iniţiat cu liderii partidele preşedintele Igor Dodon constituie un început pentru eventuale negocieri între formaţiuni. Potrivit lui, în politică există o asemenea formulă de negociere când cineva înaintează unele condiţii imposibile pentru ca să se poată tăia din acestea în cadrul negocierilor. „Nu ştiu pe cât este de sinceră poziţia blocului ACUM şi dacă este dispus în realitate să negocieze”, a menţionat Fadei Nagacevschi.

Valeriu Ghileţchi, ex-deputat, spune că nu este real scenariul propus de blocul ACUM în ceea ce priveşte candidaturile propuse de acesta la funcţiile de preşedinte al Parlamentului şi de premier pentru că aceasta presupune negocieri cu alte partide politice. În opinia lui, orice bătălie politică trebuie să se încheie la urmă cu un armistiţiu. Pentru a scoate ţara din captivitate, aşa cum declară blocul ACUM, este nevoie de putere. Prin declaraţii politice nimeni nu va scoate ţara din captivitate, consideră fostul parlamentar.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie